Victor Pițurcă, despre super-fotbalistul pe care Universitatea Craiova nu a reușit să îl legitimeze: „N-am văzut așa jucător. Incredibil! Fantastic!”

Catalin Anghel
Victor Pițurcă, despre super-fotbalistul pe care Universitatea Craiova nu a reușit să îl legitimeze

Universitatea Craiova l-a adus în lot, dar oltenii nu au reușit să îl legitimeze pe fotbalistul care l-a impresionat total pe Victor Pițurcă!

Victor Pițurcă spune că cel mai talentat fotbalist pe care l-a avut România a fost Nicolae Dobrin. Fostul selecționer al României și-a amintit când marele jucător a ajuns la Universitatea Craiova și s-a pregătit alături de alb-albaștri, dar oltenii nu au reușit să îl legitimeze. Erau momente fantastice, iar Pițurcă s-a declarat mândru de faptul că a jucat alături de Dobrin.

Nicolae Dobrin a scris istorie în fotbalul românesc. Ca mijlocaș ofensiv, acesta a înscris 111 goluri în 409 de partide în Liga 1. A fost atât de important pentru ceea ce a însemnat orașul Pitești încât a ajutat-o pe FC Argeș să câștige două titluri, în 1972 și 1979.

Victor Pițurcă, despre super-fotbalistul pe care Universitatea Craiova nu a reușit să îl legitimeze

„(n.r. V-a părut rău că nu ați apucat să jucați cu Dobrin la FC Argeș?) Cu Dobrin a fost o tentativă la Craiova, a stat și el o perioadă, dar nu a reușit Craiova să-l legitimeze. Jucam miuțe cu el la antrenament, iar cât am stat la Pitești am avut onoarea să joc cu el. Un jucător incredibil, fantastic!

N-am văzut așa jucător. (n.r. Multă lume spune că a fost cel mai mare jucător pe care l-a avut România) Aș spune că a fost cel mai talentat. Mai talentat decât el nu a fost nimeni. Fiecare jucător e reprezentat de trofeele câștigate și cifrele individuale. Dobrin, cu o echipă din provincie, a obținut niște performanțe extraordinare, iar o mare parte i s-au datorat lui. Un jucător fantastic”, a declarat Victor Pițurcă, conform Steaua TV.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu