Adrian Mititelu a făcut o serie de declarații care vor reaprinde, fără îndoială, războiul identitar din fotbalul craiovean. Patronul FCU Craiova a vorbit despre titlul câștigat de echipa lui Mihai Rotaru și a susținut că acesta va ajunge, într-un final, în patrimoniul clubului sau.
Mititelu a recunoscut că formația lui Rotaru a fost cea mai bună echipă din campionat, dar a ținut să spună că, din punctul său de vedere, titlul nu aparține oamenilor care conduc acum clubul campion, ci brandului Universitatea Craiova, care i-ar apartine potrivit propriilor declaratii.
„Am un sentiment foarte ciudat”
Adrian Mititelu a spus că titlul ajuns la Craiova după 35 de ani i-a produs o stare amestecată, pentru că el însuși și-a dorit ani la rând acest moment. „Titlul a ajuns după 35 de ani la Craiova. Am un sentiment foarte ciudat, pentru că am visat la chestia asta, mi-am dorit. Puneți-vă și în locul meu, chiar dacă echipa nu are legătură cu Universitatea Craiova”, a spus Mititelu.
Patronul FCU a felicitat echipa lui Mihai Rotaru pentru performanța sportivă, chiar dacă a strecurat și o referire la arbitraj. „Nu pot decât să-i felicit. Chiar dacă au avut și arbitraj bun, au fost cea mai bună grupare sportivă din campionat. Au avut momente bune de fotbal, au avut și șansă, și arbitraj ca în anii ’90, adică favorabil. Au meritat campionatul, nu ai ce să-i spui acestei echipe din punct de vedere sportiv”, a mai afirmat acesta.
Mititelu revendică simbolic titlul
Partea cu adevărat explozivă vine după aceste felicitări. Mititelu susține că titlul câștigat de echipa lui Rotaru va fi, în interpretarea sa, contabilizat tot în patrimoniul Universității Craiova, brand pe care sustine ca-l detine. „Cu siguranță că la finalul acestui război juridic și acest titlu se va înscrie tot în patrimoniul Universității Craiova, pentru că nu l-a obținut Rotaru. Rotaru s-a folosit de brandul care e deținut de familia Mititelu”, a spus Adrian Mititelu.
„Bucuria suporterilor Universității Craiova nu o poți ignora. Acest titlu se va contabiliza tot în patrimoniul Universității Craiova, că nu l-a luat FC Rotaru sau FC Crețan, l-a luat brandul Universitatea Craiova”, a declarat Mititelu.
„Vor fi 5 titluri în cadrul unui brand”
Adrian Mititelu a continuat pe aceeași linie și a vorbit despre al cincilea titlu al Universității Craiova. „Vor fi 5 titluri în cadrul unui brand. Palmaresul nu e la Mititelu, e la o structură pe care o administrează Mititelu. Acest al 5-lea titlu e al Universității Craiova, dar n-are legătură cu domnul Rotaru și cu ceilalți care se folosesc de brandul meu”, a mai spus acesta. Echipa lui Mihai Rotaru a câștigat titlul pe teren, într-un sezon în care a luat și Cupa României, iar Mititelu încearcă acum să mute discuția din zona sportivă în zona juridică și identitară.
Felicitări, dar și un nou atac
Interesant este că Mititelu nu a contestat valoarea sportivă a echipei campioane. Dimpotrivă, a admis că formația lui Rotaru a fost cea mai bună din campionat. Totuși, mesajul său este construit pe o separare clară: echipa a meritat titlul pe teren, dar titlul ar aparține, în interpretarea lui, brandului Universitatea Craiova, nu oamenilor care conduc actualul club. Iar brandul i ar apartine lui. „Eu sunt bucuros că brandul meu a ajuns și mai sus, în care am investit bani. Am anticipat valoarea brandului. Ei investesc bani, dar brandul va reveni unde trebuie”, a mai afirmat Mititelu.
Un nou episod în războiul Craiovei
Declarațiile lui Adrian Mititelu vin într-un moment în care Universitatea Craiova se bucură de cel mai important sezon din ultimele decenii. Titlul și Cupa au adus un val uriaș de entuziasm în Bănie, iar clubul lui Mihai Rotaru încearcă să transforme succesul în abonamente, imagine și legătură cu toată Oltenia. În paralel, FCU Craiova se află într-o perioadă complicată, cu incertitudini legate de revenirea în competiții și cu un viitor sportiv care trebuie clarificat. Tocmai de aceea, declarațiile lui Mititelu vor fi privite ca o nouă încercare de a revendica simbolic succesul obținut de rivali. Pe teren, titlul a fost câștigat de echipa lui Rotaru.
Adrian Mititelu: „CSU Craiova e o clonă impusă de FRF! Joacă ilegal, ne-a furat brandul”
Acuzații de rasism la adresa H&M. Ce-au avut de spus starurile străine
