20.6 C
Craiova
sâmbătă, mai 4, 2024

Decizia BOR! Fără filmări, live-uri sau activități culturale în Biserică!

Filmările în Biserica Ortodoxă Română ( BOR ) se vor face numai cu acordul centrelor eparhiale!

BOR a luat decizia. Filmările în Biserică o să fie făcute doar cu acordul centrelor eparhiale şi numai pentru „evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric al respectivelor Biserici”. Aceleaşi condiţii fiind aplicabile şi în cazul transmiterii pe internet a slujbelor, scrie news.ro.

„Filmările în lăcașurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale și numai în cazurile în care se dorește evidențierea patrimoniului liturgic și arhitectural-istoric al respectivelor Biserici. La fel, transmiterea în direct pe internet a slujbelor din biserici va fi realizată doar cu acordul Centrelor eparhiale, cu obligația respectării normelor liturgice și tipiconale”, se arată în hotărârea Sfântului Sinod.

BOR, fără activități culturale și artistice în lăcașurile de cult!

De asemenea, nu vor mai fi desfășurate activități cultural artistice în lăcașurile de cult. Acestea se vor ține doar în alte spații aparținând parohiilor.

„Întrucât activitățile culturale și artistice desfășurate în lăcașurile de cult pot provoca tendințe de auto-secularizare a spațiului sacru din Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Sinod stabilește ca aceste activități culturale să fie organizate în alte spații ale parohiilor, sau în spații publice închiriate pentru acest scop”, consideră Sfântul Sinod.

Sursă foto: news.ro

Citește și: Știm de când vom putea circula pe Drumul Expres Craiova-Slatina-Pitești 

Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

Accesează-ne și aici!

Latest Articles