Mihai Rotaru s-a asigurat că are un aliat în plus la masa acționarilor, iar Filipe Coelho rămâne invincibil atât în Europa League, cât și în club!
Filipe Coelho începe să fie criticat de unii fani ai Universității Craiova, care deja vorbesc la meciuri sau pe rețelele de socializare despre demiterea antrenorului. Antrenorul alb-albaștrilor simte și el aceste lucruri, dar nu pare să aibă emoții, reamintind, de fiecare dată când are ocazia, că el este tehnicianul care a stat pe bancă atunci când oltenii au câștigat trei trofee, Cupa, campionatul și SuperCupa.
Mihai Bobonete – acționarul care îl poate păstra pe Filipe Coelho pe banca Științei
„Unul dintre cele mai bune începuturi din ultimele cinci meciuri. Eu, unul, sunt mulțumit. Eu cred că o să îi batem la ei. A dat gol Bancu, am vorbit cu el înainte de meci. A zis că mă împușcă, m-a împușcat. Mă bucur foarte mult pentru Nicușor. Dacă îl dădea și pe al doilea, îl puneam naș la nunta de aur”, a declarat Mihai Bobonete la finalul partidei.
După ce a câștigat eventul, Mihai Rotaru a anunțat faptul că 5% din acțiunile clubului costă 500.000 de euro. Totuși, orice acționar este obligat prin statut să investească, în fiecare an, suma de 250.000 de euro, după cum a explicat tot Rotaru. Săptămâna trecută, Mihai Bobonete și-a anunțat intrarea în club, ca și acționar, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Nimeni nu poate demonstra că noul conducător din Bănie a fost adus doar strategic în fruntea clubului. Totuși, s-a nimerit a fi unul destul de bun, cel puțin pentru Filipe Coelho.
Mihai Rotaru s-a asigurat că are un aliat în plus la masa acționarilor!
Cum Mihai Bobonete este mulțumit de cum arată jocul Universității Craiova, el poate fi alături de Mihai Rotaru, dacă va urma momentul în care alți acționari vor solicita o schimbare pentru banca tehnică. Cel mai probabil, acționarii vor vota, iar diferența ar putea fi făcută chiar de comediantul care a ajuns șef al alb-albaștrilor.
„Am și un cuvânt de spus ca acționar, da. Bine, acum e important să mă și întrebe cineva asta (n.r. râde). Dacă mă întreabă, răspund. Eu sunt acționarul ăla cuminte”, a explicat noul acționar din Bănie, după ce a devenit șef de club, în acte.
Mihai Rotaru a ținut să explice faptul că Mihai Bobonete a plătit pentru acțiunile pe care le are la Universitatea Craiova și o să se achite de toate obligațiile pe care le va avea.
„Respectă toate regulile unui acționar, absolut toate regulile. Adică a plătit acțiunile, contribuția anuală, totul în regulă. Are o legătură bună cu foarte mulți dintre jucători și este partenerul nostru, este asociatul nostru. Și e și foarte iubit, că el e un băiat super ok din toate punctele de vedere. E un om bun, adică și iubit, și un băiat de lume”, a explicat Mihai Rotaru, conform Fanatik.
