Ajuns vedetă în China, Alexandru Mitriță merită un titlu cu Universitatea Craiova, echipa pe care o poartă în suflet oriunde în lume!
Alexandru Mitriță a fost prezent pe stadionul „Ion Oblemenco”, la meciul dintre Universitatea Craiova și FCSB. Acesta a avut ocazia să vadă la treabă super-echipa pe care alb-albaștrii au ajuns să o aibă. Scorul de 5-0 nu l-a surprins pe fostul star din Bănie, care spune că elevii lui Filipe Coelho trebuie să producă rezultate bune în continuare și să demonstreze că cele 3 trofee obținute în 2026 nu au fost o întâmplare.
Alexandru Mitriță a vorbit despre transfer
„Mi-a plăcut ce am văzut. Mai ales lui ăsta mic (n.r. copilul său). Sunt bine, sunt fericit, asta e cel mai important. Îți dai seama. Mereu la Craiova a fost o atmosferă senzațională. Sunt din Craiova, am fost născut în Craiova, iar mereu atmosfera asta va rămâne în mine. Sunt fericit acum unde sunt, îmi văd de treaba mea, iar pe viitor nu se știe ce va fi. Mă așteptam la acest scor pentru că este într-o formă foarte bună. După ce am făcut tripleta, trebuia să continuăm să arătăm că asta ne e valoarea. Nu se pune problema. Mai am contract în China, nu se pune problema să plec. Familia se simte bine și asta este cel mai important”, a declarat Alexandru Mitriță, conform DigiSport.
Alexandru Mitriță este cotat de Transfermarkt la suma de 3.500.000 de euro. El s-a retras de la echipa națională a României și își vede în continuare, liniștit de carieră, doar la echipa de club. A ajuns vedetă în China, unde este apreciat și are cifre foarte bune.
Alexandru Mitriță merită un titlu cu Universitatea Craiova!
Cupa României, în sezonul 2017/2018, este singurul trofeu din palmaresul lui Alexandru Mitriță. A reușit acea performanță în tricoul Universității Craiova. El a plecat în China în vara anului 2025 și nu a apucat să joace în formația care avea să cucerească eventul, în 2026, dar și Supercupa României. Conform datelor publicate pe site-ul de specialitate Transfermarkt, fotbalistul în vârstă de 31 a intrat în ultimele 6 luni de contract, iar în iarnă ar putea rămâne liber, dacă înțelegerea nu i se prelungește.
Alexandru Mitriță este așteptat de suporterii olteni înapoi în Bănie. Acesta merită să evolueze în cupele europene și să câștige un titlu alături de Universitatea Craiova. Chiar dacă jucătorul nu se gândește la plecarea din China, mirajul Ligii Campionilor l-ar putea împinge către o revenire în tricoul alb-albastru. Campioana României arată tot mai bine și în acest sezon și sunt șanse mari ca elevii lui Filipe Coelho să câștige un nou titlu.
