Moment istoric în România! Diaspora a decis cine intră alături de Călin Georgescu în turul 2 al alegerilor prezidențiale!
România a ales cei doi oameni care se vor duela pentru poziția de președinte. Lupta a fost una foarte strânsă, chiar în 4, duminică seara. Luni dimineața, situația s-a schimbat. Călin Georgescu era deja sigur pe locul lui în finală. Duelul rămânea unul crâncen între Elena Lasconii și Marcel Ciolacu. Ultimele secții din străinătate, în care românii au votat, au făcut și diferența.
Călin Georgescu a aflat cu cine intră în turul 2 al alegerilor prezidențiale!
Diaspora a avut un cuvânt important de spus. Din afara țării s-a decis, până la urmă, cine intră în turul 2 al alegerilor prezidențiale, alături de Călin Georgescu, cel mai votat candidat din primul tur. Astfel, românii s-au hotărât să o trimită mai departe, de pe locul 2, pe Elena Lasconii, de la USR. Aceasta l-a învins la limită pe Marcel Ciolacu.
- La ora 9:19, Elena Lasconi avea un avans de 434 de voturi.
- Ora 9: 46: Elena Laconi avea 769 voturi în fața lui Ciolacu, conform TVR.
- Ora 10:00 +973 în favoarea Elenei Lasconi
- Ora 10:28: încă se număra, dar Elena Lasconii continua să prindă un avans considerabil, ținând cont de lupta strânsă cu Marcel Ciolacu.

Este o premieră pentru România. Nici PNL și nici PSD nu au ajuns în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Totodată, o femeie este foarte aproape să devină președinte. Românii au decis că vor o schimbate și au făcut una destul de radicală. Călin Georgescu a fost director la Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă. Ulterior, acesta a fost președinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma. A mai ajuns director în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, dar și secretar general în Ministerul Mediului și raportorul în cadrul unui Birou ONU. El a fost propus de 5 ori pentru a conduce Guvernul.
Reacția lui Călin Georgescu, după ce s-a văzut în top!
„În această duminică, a 30-a după Rusalii, este pilda tânărului bogat, care ne amintește că, indiferent de bogăție, dacă nu-l ai pe Dumnezeu, nu ai nimic. Astăzi, bogații sistemului din România s-au sărăcit, iar poporul român, cel sărăcit, s-a îmbogățit cu un nou sens.
Indiferent de ce s-a întâmplat, poporul român a realizat că familia este fundamentul societății. Voi respecta pe toți, indiferent de cine m-a votat sau nu. Prin candela speranței renaște, poporul român a ales să nu mai fie umilit, să nu mai fie invadat, să nu mai stea în genunchi. Vom fi mulți la vot și în turul doi. Este evident că tot ce am spus că nu facem politică, ci facem istorie, s-a împlinit”, a transmis Călin Georgescu.
