Carlos Mora și efectul Maxima: „Avem 100% șanse. Hai, Craiova! Hai, Știința!”

Catalin Anghel
foto: captura video/DigiSport

Când talentul și dăruirea se întâlnesc și fac echipă la Craiova. Carlos Mora, un exemplu pentru o întreagă generație!

Universitatea Craiova a activat efectul Maxima în fotbalul românesc. Oltenii le-au dat tuturor speranțe că pot ajunge în grupele Ligii Campionilor, chiar dacă nimeni din club nu a anunțat acest obiectiv. Jocul alb-albaștrilor, lotul pregătit de Filipe Coelho, discursul antrenorului, dar și investițiile făcute de conducere au contribuit la moralul colectiv ridicat. Fanii, oamenii de fotbal, jurnaliștii așteaptă rezultate bune din partea craiovenilor, pe plan european.

S-a mai întâmplat și în trecut, când Craiova Maxima era iubită de o țară întreagă, pentru felul în care a reprezentat România în cupele europene. Comparația este una aproape forțată, în prezent, dar efectul poate fi similar, dacă alb-albaștrii ajung în grupele Ligii Campionilor. Carlos Mora este dovada că în lotul Universității Craiova sunt fotbaliști cu sete de performanță, care au încredere în forța echipei și în suporterii olteni.

Costaricanul spune că Știința are 100% șanse să meargă în turul 3 preliminar din Liga Campionilor, chiar dacă a pierdut în deplasarea de la Levski Sofia. Carlos Mora așteaptă să vadă un stadion plin în retur, când elevii lui Filipe Coelho sunt gata să îi pună la punct pe bulgari.

Carlos Mora și efectul Maxima!

„A fost un meci bun. În prima repriză au dominat ei, dar în a doua repriză ne-am creat și noi foarte multe ocazii de a marca pe contraatac. Acum, trebuie neapărat să câștigăm în retur pentru a ne califica. Nu avem altă variantă. Așteptăm cât mai mulți suporteri la meciul de acasă.

Urmează să ne focusăm în mod special pentru meciul cu Dinamo, dar cu siguranță vom analiza acest joc cu antrenorul, să vedem unde ne putem îmbunătăți. Eu mă gândesc doar la noi. Avem 100% șanse să mergem mai departe, pentru că vom avea aportul suporterilor. Trebuie să dăm 100% să câștigăm la meciul retur. Hai, Craiova! Hai, Știința! Se va putea să întoarcem acasă!”, a spus Carlos Mora, la flash-interviu, conform DigiSport.

Vlad Screciu a avut un discurs similar în sezonul trecut!

Vlad Screciu a avut un discurs similar în sezonul trecut. Atunci, oltenii erau învinși cu un scor usturător de U Cluj. Fundașul Universității Craiova a mers la interviuri și a spus că a fost doar o întâmplare nefericită, o eroare, și să în duelul de pe „Ion Oblemenco” lucrurile vor sta diferit. Așa s-a și întâmplat. În derby-ul decisiv pentru titlu, Știința s-a impus cu 5-0 și a cucerit titlul în fața a 30.000 de suporteri.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu