Universitatea Craiova a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Rapid, programat duminică, de la ora 21:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Meciul Universitatea Craiova – Rapid va conta pentru etapa cu numărul 5 din play-off-ul Superligii României. Oltenii par favoriți, înainte de acest derby, chiar dacă vin după o înfrângere usturătoare pe Cluj Arena. Ambele formații au nevoie de puncte. Craiovenii își doresc să se apropie, din nou, de primul loc, în timp ce giuleștenii aproape că își joacă ultima șansă pentru titlu, pe terenul alb-albaștrilor.
Oltenii au pus în vânzare biletele pentru meciul Universitatea Craiova – Rapid. Cele mai ieftine locuri sunt la Peluza Nord, acolo unde stă și galeria alb-albaștrilor. Totodată, cele mai scumpe tichete sunt la Tribuna VIP, unde un loc i-ar costa pe fani nu mai puțin de 170 de lei.
Cât costă biletele la meciul Universitatea Craiova – Rapid:
- Peluza Nord – 35 lei
- Peluza Sud – 50 lei
- Tribuna II – 70 lei
- Tribuna VIP – 170 lei
- Parcare la stadion – 60 lei
„Vine Rapidul, e vremea unei noi bătălii! Strigăm adunarea în toate colțurile Olteniei și nu numai: avem 12 zile la dispoziție să demonstrăm că iubim Știința mai presus decât televizorul! Pentru istorie, pentru culori, pentru blazonul alb-albastru. 5 pentru Oltenia!”, a transmis clubul din Craiova.
