Cele 5 momente care au dus la titlul 5 pentru Universitatea Craiova!

Catalin Anghel
Cele 5 momente care au dus la titlul 5 pentru Universitatea Craiova!© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Mihai Rotaru a vorbit despre cele 5 momente care i-au adus Universității Craiova titlul cu numărul 5!

Universitatea Craiova este campioana României. Mihai Rotaru consideră că momentele dificile din acest sezon au întărit echipa și au reușit să formeze o trupă atât de puternică. Alb-albaștrii au făcut spectacol în meciul decisiv cu U Cluj, dar finanțatorul trupei din Bănie nu a uitat dramele de la Atena, Constanța sau chiar de la Craiova, când oltenii au pierdut cu AEK, Farul sau FC Argeș.

Explicațiile lui Filipe Coelho, după eșecul cu AEK Atena

Mihai Rotaru a spus clar și răspicat a cui a este echipa!

Mihai Rotaru crede că eșecurile i-au făcut mai puternici pe alb-albaștri

„Cu emoție, cu speranță, cu încredere. Cu emoție, ăsta e cuvântul. Emoțiile te apasă, pentru că știi că ești acolo. Finalele nu se joacă, finalele se câștigă. Au fost momente extrem de importante, patru-cinci momente. Începem cu momentul când a plecat Mirel, apoi momentul AEK Atena, momentul Farul Constanța și momentul FC Argeș, când am pierdut în prima etapă din play-off.

Momentele au fost analizate, s-a stat la masă și s-au luat cele mai bune decizii. Atena a fost cel mai greu moment, dar ce s-a întâmplat atunci ne-a dat siguranță că vom fi campioni. Avem un grup puternic, cu personalitate, băieți care țin un vestiar”, a spus Mihai Rotaru.

Cele 5 momente care au dus la titlul 5 pentru Universitatea Craiova:

  1. Campania foarte bună de transferuri reușită de Universitatea Craiova în vara anului 2025
  2. Calificarea în grupele Conference League și victoriile cu Rapid Viena sau Mainz
  3. Demisia lui Mirel Rădoi – atunci oltenii au fost nevoiți să se mobilizeze și să demonstreze că au valoare
  4. Eșecul de la Atena și felul în care alb-albaștrii au reușit să treacă peste acel moment
  5. Câștigarea Cupei României și încrederea căpătată de craioveni pentru meciul decisiv cu U Cluj.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu