Edi Iordănescu a dezvăluit cu ce echipe negociază: „Discuţiile sunt destul de avansate”

Claudia Grosu
foto: FRF

Edi Iordănescu, aproape de revenirea pe bancă

Liber de contract din luna octombrie, după despărțirea de Legia Varșovia, Edi Iordănescu este tot mai aproape de o revenire în fotbal. Fostul selecționer al României a confirmat că poartă discuții avansate cu o echipă din Arabia Saudită, iar șansele ca acesta să semneze sunt reale.

Edi Iordănescu primul 11 România Belgia

„Sunt şanse foarte mari să plec din nou în străinătate”

În vârstă de 47 de ani, Iordănescu Jr. ar putea ajunge la Al-Shabab, formație cunoscută publicului român, antrenată în trecut și de Marius Șumudică. Tehnicianul a recunoscut că există un interes clar din zona Golfului și că negocierile sunt într-un stadiu avansat. „Sunt şanse foarte mari să plec din nou în străinătate. Discuţiile în Arabia Saudită sunt destul de avansate”, a declarat Edi Iordănescu, conform sport.ro.

Fostul selecționer a exclus, cel puțin pentru următorii ani, o revenire în fotbalul românesc sau la echipa națională, subliniind că își dorește stabilitate și un proiect extern. „Va fi foarte greu să revin în România. Nu cred că se pune problema, cel puţin în următorii ani. Nu am un target să revin la naţională”, a mai spus acesta.

„Am învăţat că, până nu semnezi, nu poţi fi sigur de nimic”

Arabia Saudită nu este singura destinație posibilă pentru Iordănescu. Antrenorul a confirmat că are discuții și în Belgia, dar și în China. Ba chiar și pentru o echipă națională, în timp ce o ofertă dintr-un alt campionat european a fost deja refuzată. „Am învăţat că, până nu semnezi, nu poţi fi sigur de nimic”, a recunoscut tehnicianul, amintind că a mai fost aproape de un contract în Arabia Saudită și vara trecută, însă mutarea a picat în ultimul moment.

De-a lungul carierei sale, Edi Iordănescu a antrenat echipe importante precum FCSB, CFR Cluj, Gaz Metan, Astra Giurgiu, CSKA Sofia sau Pandurii, club la care a bifat cele mai multe meciuri pe banca tehnică. Cea mai lungă și importantă experiență rămâne însă cea de la echipa națională a României, pe care a pregătit-o în perioada 2022–2024.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu