Cristiano Bergodi a explicat cum a reușit U Cluj să o învingă fără probleme pe Universitatea Craiova!
Universitatea Craiova a suferit un eșec usturător pe Cluj Arena, dar oltenii au reușit să îl impresioneze, totuși, pe fostul lor antrenor. Cristiano Bergodi crede că elevii lui au întâlnit cea mai bună echipă din campionat și că alb-albaștrii au o calitate de joc excelentă. Mai mult decât atât, antrenorul italian a dat dovadă de fair-play și a reamintit de faptul că formația din Bănie a jucat în inferioritate numerică.
Cristiano Bergodi vrea să își țină jucătorii cu picioarele pe pământ. Chiar dacă au un parcurs foarte bun în play-off și sunt pe primul loc în clasament, la o distanță de 3 puncte față de Craiova, tehnicianul italian vrea ca toată lumea să rămână concentrată, pentru că mai sunt 6 etape de disputat și orice se poate întâmpla.
Cum a numit-o Cristiano Bergodi pe Universitatea Craiova, după ce i-a învins pe alb-albaștri cu 4-0!
„Am început foarte bine, chiar dacă rezultatul a fost influențat de acel cartonaș roșu luat de Etim. Dar să nu uităm că în 20 de minute am dat gol, am avut ocazie la Cristea. Am intrat foarte bine în acest meci cu o echipă bună. Eu o consider cea mai bună. Ei au calitate la pase, schimbau direcția de joc. Noi am stat bine, am coborât zonele și am făcut un meci foarte bun.
Apoi, normal, când ești în inferioritate numerică nu e ușor în fotbalul modern. Stăm cu picioarele pe pământ. Sunt 6 meciuri, 18 puncte. Pierzi un meci și deja sunt lângă tine. Nu există discursul de titlu. Noi trebuie să îndeplinim obiectivul de a fi în primele 3 locuri. În continuare jucăm, suntem o echipă solidă, un grup unit. Jucătorii au o calitate, capacitatea de a suferi. Cum a fost și în Giulești când am luat gol”, a declarat Cristiano Bergodi, la flash-interviu.
