Lia Olguța Vasilescu așteaptă ca Primăria să investească 60.000 de euro pentru îndeplinirea unui obiectiv, în timp ce un jucător de la Universitatea Craiova ajută Bănia fix cum are nevoie primarul orașului!
Lia Olguța Vasilescu a pus accentul pe promovarea orașului, în ultimii ani. Bănia are parcuri, stadioane și evenimente importante. Acum, municipiul a ajuns și în atenția celor din Costa Rica, după ce Carlos Mora (24 de ani), jucător la Universitatea Craiova, a vorbit foarte frumos despre localitatea în care joacă fotbal.
Carlos Mora, a revenit într-un meci oficial al naţionalei ţării sale, Costa Rica, după doi ani de absenţă. 600.000 de euro este cota de piață a fotbalistului, conform Transfermarkt.
Carlos Mora, încântat de Craiova!
„Înțeleg puțin român, dar totul este în regulă. Craiova are locuri foarte frumoase în care pot să merg și oameni foarte amabili, care sunt de mare ajutor. Mi-am făcut mulți prieteni acolo, așa că îmi place și sunt dornic să continui să pun umărul acolo, pentru echipă, să câştigăm împreună. Am demonstrat că pot să joc fundaș dreapta, antrenorul știa că am mai jucat pe această poziție înainte. M-a întrebat cum mă simt când joc fundaș dreapta și chiar m-am simțit confortabil.
Mă simt fericit și mândru să joc pentru naţională, aşteptam să fiu convocat, efortul și munca de zi cu zi au fost răsplătite. Am mai fost la națională, după care nu am fost convocat, iar acum sunt din nou aici. M-a ajutat mult din punct de vedere mental. Sunt mai puternic, am învățat că trebuie să ai multă putere mentală în viață și lucrurile se întâmplă atunci când vrea Dumnezeu. Am fost foarte fericit când am primit convocarea, sunt dornic să dau totul”, a declarat Carlos Mora citat de nacion.com.
Lia Olguța Vasilescu vrea, din nou, Craiova în atenția turiștilor din Europa, cum și Mihai Rotaru vrea Universitatea Craiova în cupele europene
Lia Olguța Vasilescu vrea să facă din Craiova un oraș plin de turiști, în fiecare anotimp. Primarul din Bănie se bazează iarna pe Târgul de Crăciun, primăvara pe Târgul de Paște, vara pe IntenCity, iar toamna pe diferite activități și spectacole. S-a mai organizat și câte ceva, de Halloween, prin Grădina Botanică. În 2025, Primăria Craiova e gata să investească aproximativ 60.000 de euro în promovare.
Mai exact, „Best Cultural Destinations 2025” (Cele mai bune destinații culturale 2025) și „Best Summer Events 2025” (Cele mai bune evenimente de vară din Europa 2025), sunt organizate de European Best Destinations. Lia Olguța Vasilescu vrea ca Bănia să participe.
Costurile nu sunt mici pentru Craiova
Carlos Mora promovează Craiova în Costa Rica, gratis, din dragoste pentru clubul pentru care evoluează. Universitatea Craiova i-a dat șansa să evolueze în Europa și să atragă, poate, atenția unor cluburi din campionate foarte puternice. Revenind la European Best Destinations, autoritățile locale din Bănie sunt gata să plătească 59.380 euro (29.690 euro/competiție) pentru participare.
Primăria Craiova vrea să promoveze cât mai bine evenimentele care se derulează pe timpul verii în municipiul Craiova – IntenCity și Puppets Ocuppy Street.
- Carlos Mora, impresionat de un coleg de la Universitatea Craiova: „Este un mare jucător”
- Olguța Vasilescu pregătește festivalul de anul viitor: „Ne vom orienta spre muzica balcanică”
- 3.5 milioane de euro pentru Carlos Mora!
- 2 milioane de euro pentru Ștefan Bană, Carlos Mora și Takuto