Emil Boc a ironizat-o pe Universitatea Craiova, după finala Cupei. Oltenii nu vor gusta gluma edilului din Cluj!

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Olguța Vasilescu a fost mai fericită decât Emil Boc, dar primarul din Cluj a ironizat-o și a amenințat-o pe Universitatea Craiova, după finala Cupei!

U Cluj a pierdut finala Cupei României. Elevii lui Cristiano Bergodi au fost învinși de Universitatea Craiova, la loviturile de departajare. La finalul meciului, Emil Boc a oferit declarații curajoase. Acesta i-a amenințat pe olteni că ardelenii vor merge pe stadionul „Ion Oblemenco”, duminică, să îi încurce pe craioveni și să le sufle titlul așteptat de 35 de ani. Mai mult decât atât, edilul din Cluj a și ironizat-o pe Știința.

Emil Boc le-a urat succes alb-albaștrilor în Europa League. Acesta a făcut referire la faptul că învingătoarea din finala Cupei are un loc asigurat în preliminariile acestei competiții, dar a și menționat că U Cluj se pregătește de Liga Campionilor.

Emil Boc a ironizat-o pe Universitatea Craiova, după finala Cupei!

„Au depus efort, au luptat extraordinar, asta este până la urmă. Felicit Universitatea Craiova, au câștigat Cupa României, bravo lor, dar să știe că îi așteaptă un infern în Bănie duminică. Am pierdut o bătălie, dar nu și războiul. Până la urmă asta este frumusețea fotbalului. Ne bucurăm că ne putem bucura de fotbal, de asemenea meciuri de calitate.

Felicit ambele galerii, mulți clujeni veniți aici. Îi felicit și pe cei de la Craiova, au avut și ei o coregrafie excepțională. A fost un plus pentru fotbalul românesc ce s-a întâmplat în seara asta la Sibiu. Felicitări din nou Universității Craiova. Succes în Europa League și nouă, de ce nu, în Champions League„, a spus Emil Boc, potrivit Fanatik.

Oltenii nu vor gusta gluma edilului din Cluj!

Oltenii nu vor gusta gluma edilului din Cluj, dar pot răspunde pe teren și în tribune. Universitatea Craiova are șansa să ridice titlul, duminică, pe stadionul „Ion Oblemenco”, fix în fața echipei antrenate de Cristiano Bergodi și atât de iubită de Emil Boc. De partea cealaltă, Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, nu s-a afișat alături de Universitatea Craiova. A preferat să fie rezervată, să îi susțină pe alb-albaștri în liniște și să se bucure de reușita echipei, care face cinste Băniei.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu