Semnal de alarmă tras de Emilia Neagu
Problema lipsei căldurii în unitățile de învățământ din Craiova revine în atenția publică, după ce Emilia Neagu, consilier local, a semnalat că mai mulți părinți și cadre didactice i-au transmis că, nici până în prezent, furnizarea agentului termic nu a fost reluată în mai multe școli și grădinițe.

Activitățile școlare se desfășoară în condiții improprii
Potrivit acesteia, situații îngrijorătoare se înregistrează la Școala Gimnazială nr. 2 (Traian), Liceul „Tudor Arghezi”, Școala nr. 30 și Grădinița „Floare Albastră”, unde caloriferele au rămas reci, iar activitățile școlare se desfășoară în condiții improprii. „Pare că s-a instalat crivățul în calorifere”, a transmis consilierul local, subliniind disconfortul resimțit atât de elevi, cât și de cadrele didactice, pe Facebook.
Emilia Neagu atrage atenția că întreruperile și fluctuațiile repetate în livrarea agentului termic către sistemul de termoficare urban pot determina Inspectoratul Școlar Dolj să analizeze modificarea programului școlar sau adoptarea unor măsuri temporare, dacă situația va continua.
Totodată, consilierul local pune sub semnul întrebării declarațiile făcute anterior de primarul municipiului Craiova, potrivit cărora unitățile de învățământ reabilitate în ultimii ani de primărie ar beneficia de centrale termice proprii. „Rămâne de văzut dacă și în această privință s-a spus adevărul”, a mai transmis Emilia Neagu.
