Emilia Neagu reclamă haos în parcările din Craiova și amenzi aplicate pe un sistem nefuncțional

Claudia Grosu

Emilia Neagu critică modul de aplicare a regulamentului

Tot mai mulți craioveni reclamă, în ultima perioadă, comportamentul abuziv al unor polițiști locali, care aplică amenzi în baza noului Regulament de parcare, deși administrația locală nu a finalizat inventarierea tuturor locurilor de parcare din municipiu. Semnalul de alarmă este tras de consilierul local USR Emilia Neagu.

„Rezultatul este haos total”

Potrivit acesteia, în multe zone din Craiova inventarierea locurilor de parcare a fost realizată, însă licitațiile nu au început, iar acolo unde locurile de parcare de reședință au fost deja atribuite, societatea Eco Urbis nu a montat încă toate plăcuțele de semnalizare necesare. „Rezultatul este haos total”, susține Emilia Neagu, pe Facebook. Oameni care au plătit deja pentru un loc de parcare ajung să-l găsească ocupat de vecini, care, la rândul lor, nu își pot folosi propriul loc. Se creează astfel un lanț absurd, generat de o organizare defectuoasă.

Consilierul local atrage atenția că, în momentul în care cetățenii reclamă situațiile apărute la Poliția Locală, în loc să fie analizată cauza reală a problemei, soluția aleasă este, de multe ori, aplicarea unei amenzi. Acest lucru duce la tensiuni între vecini și la conflicte inutile.

„Nu vecinii sunt dușmanii. Vinovată este o administrație care a creat un sistem nefuncțional, dar perfect pentru a produce amenzi”, a transmis Emilia Neagu, făcând apel la calm și solidaritate între craioveni.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu