Universitatea Craiova a jucat primul amical al verii, iar Filipe Coelho începe să pună deja presiune pe alb-albaștri!
Universitatea Craiova a făcut un antrenament bun, în primul amical al verii. Trupa din Bănie s-a impus cu scorul de 7-1, în fața celor de la FC Stubai. Pentru olteni au marcat: Luca Băsceanu (minutul 2), Assad Al-Hamlawi (3), Monday Etim (16), Denys Muntean (41, 49), Steven Nsimba (45) și Sebastian Șerban (70).
Filipe Coelho a folosit, în mare parte, jucători care nu au prins prea multe minute în sezonul trecut. Antrenorul nu a dorit să îi forțeze pe fotbaliștii de națională, pe care nu i-a avut alături din startul pregătirii. Iată cum a arătat echipa alb-albaștrilor: Laurențiu Popescu – Darius Fălcușan, Nikola Stevanovic, Juraj Badelj – Florin Gașpăr, Samuel Teles, Alexandru Crețu, Mihnea Rădulescu – Etim Monday, Assad Al Hamlawi, Luca Băsceanu. În repriza secundă au mai evoluat Steven Nsimba, Denys Muntean, Alexandru Maxim, David Barbu și Sebastian Șerban
Chiar dacă elevii lui au avut o evoluție serioasă, Filipe Coelho a încercat să tragă un semnal de alarmă. Antrenorul portughez a ținut să le reamintească tuturor că va începe un nou sezon, iar Universitatea Craiova are 0 puncte, din start, fără ca cineva să mai țină cont de eventul obținut în ediția 2025/2026.
Filipe Coelho, mesaj clar după primul amical al verii
„A fost un antrenament în plus, unul important pentru noi. Desigur, am întâlnit un adversar diferit față de cei pe care-i vom întâlni în viitor, dar în acest moment este important să le oferim jucătorilor ritm, minute. Chiar a fost un antrenament bun pentru noi. Am avut parte de o primă zi normală. Grupul s-a reunit ieri, e plăcut să-i vedem din nou pe toți, dar acum e momentul să muncim din greu, mai mult decât până acum.
Trebuie să îmbunătățim anumite aspecte, pentru că avem nevoie de un început foarte puternic de sezon. Urmează meciuri dificile. Suntem pe zero, avem zero puncte în toate competițiile și trebuie să înțelegem că trecutul e trecut. Ne concentrăm pe ce facem acum, ca să-i putem face pe oameni fericiți în viitor“, a declarat Filipe Coelho.
Când reîncepe Universitatea Craiova meciurile oficiale!
Universitatea Craiova începe foarte devreme noul sezon. Prima partidă pe care oltenii o vor avea va fi chiar în Liga Campionilor. Trupa din Bănie știe că va disputa meciul din primul tur preliminat pe 7 sau 8 iulie. Elevii lui Filipe Coelho vor da piept, atunci, cu formația din Belarus, ML Vitebsk, în deplasare. Totuși, terenul va fi unul neutru, fapt care s-ar putea dovedi un avantaj pentru craioveni, dacă aceștia vor putea trece peste ideea unui stadion gol, cu atmosferă de amical.
Apoi, pe 12 iulie, Universitatea Craiova are meci și pe plan intern. Este vorba despre partida din SuperCupa României, pe care alb-albaștri o vor disputa, pe teren propriu, în fața celor de la U Cluj, echipă cu care s-au confruntat atât pentru titlu, cât și pentru Cupă, până în ultimele etape din sezonul trecut.
Filipe Coelho explică ce problemă are la Universitatea Craiova!
Decizia FRF nu l-a impresionat pe Filipe Coelho: „Nu este important. Nu contează”
