Filipe Coelho e gata să-și asume și un eșec: „Dacă nu vom câștiga, este responsabilitatea mea”

Catalin Anghel
foto: Facebook/UCVOficial

Universitatea Craiova este favorită în fața celor de la Inter Club d’Escaldes, iar Filipe Coelho vrea să-și scape elevii de presiune!

Filipe Coelho continuă să-și menajeze elevii și înainte de meciul Inter Club d’Escaldes – Universitatea Craiova. Acesta a spus clar că un eșec ar fi doar vina lui și că își va asuma acest lucru, dacă va fi cazul. Astfel, antrenorul încearcă să ridice presiunea de pe umerii echipei favorite, dar și să-și responsabilizeze elevii, în care se poate trezi un sentiment puternic pentru tehnicianul care îi apără de fiecare dată când are ocazia.

Filipe Coelho e gata să-și asume și un eșec

„E un meci foarte important pentru noi, contra unei echipe bune, pe care o respectăm și a ajuns aici înseamnă că a meritat. Jucăm în deplasare. Și dacă ne uităm în prima etapă din Conference League, doar două echipe au câștigat în deplasare. Nu e important trecutul. Nu contează ce au făcut celelalte echipe din România aici. Cum nu e important nici ce am făcut noi cu Getafe, nu ne va ajuta cu nimic mâine.

Trebuie să arătăm pe teren aceeași ambiție. Trebuie să fim uniți și să-i facem mândri pe fani, să reprezentăm orașul cu cinste. Dacă vom pierde, va fi vina mea. Altitudinea este cea care este, trebuie să ne adaptăm, am venit aici cu două zile înainte, terenul este perfect, așa că dacă nu vom câștiga, este responsabilitatea mea. Sunt câțiva jucători ai lor care pot dezechilibra jocul prin calitatea lor, dar echipa este cea care contează și este o echipă foarte bună, care știe ce trebuie să facă în toate momentele jocului”, a spus Filipe Coelho.

Lotul Universității Craiova pentru acest sezon din UEFA Conference League

  • Portari: Maxim, Popescu, Sava.
  • Fundași: Romanchuk, Roux, Screciu, Stevanovic, Rus, Webster.
  • Mijlocași: Crețu, Băluță, Bancu, Lameira, Mora, Tavares, Cicâldău, Teles, Matei.
  • Atacanți: Nsimba, Al-Hamlawi, Baiaram, Etim, Elisor, Băsceanu.
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Un comentariu