Craiova le-a arătat tuturor românilor cum se trăiește fotbalul la intensitate maximă, iar FRF a confirmat!
Mihai Rotaru a reușit să îndeplinească toate obiectivele pe care și le-a propus ca patron al Universității Craiova. Omul de afaceri a început, în 2013, un proiect ambițios, în Bănie. Echipa lui nu avea mulți suporteri, juca în Liga 2, și începea chiar să facă naveta, între mai multe stadioane, după ce vechea arenă „Ion Oblemenco” a fost dărâmată. Între timp, lucrurile s-au mai așezat, iar oltenii au ajuns să impresioneze din toate punctele de vedere.
În sezonul 2025/2026, Universitatea Craiova a câștigat Cupa și campionatul. Craiovenii se pot lăuda și cu un alt obiectiv îndeplinit: le-au demonstrat tuturor că domină țara la capitolul suporteri. FRF a confirmat acest lucru printr-o statistică publicată pe site-ul oficial.
FRF recunoaște supremația Universității Craiova!
„Chiar dacă rezultatul net din transferuri a fost mai modest decât în anii anteriori, șase cluburi au încheiat exercițiul financiar 2025 pe profit net: Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, FCSB, FC Botoșani, FK Csikszereda și Oțelul Galați. Este o confirmare că modele de business sustenabile există în Superligă și că un parcurs sportiv echilibrat poate fi însoțit de stabilitate financiară. Atmosfera din tribune a fost una dintre poveștile vizibile ale sezonului.
Cele mai mari asistențe absolute au fost atrase de derby-urile bucureștene, dar cel mai mare grad de umplere al stadionului vine de la Craiova. Cea mai elocventă statistică a întregului sezon vine de pe „Ion Oblemenco”. Universitatea Craiova domină absolut prezența în tribune: clubul oltean apare în 11 din cele 20 de meciuri din top 20 ca asistență, plus toate cele 5 locuri din top după gradul de umplere a arenei”, informează FRF.
Cele cinci partide din Superliga cu cel mai înalt grad de umplere a stadionului s-au jucat toate la Craiova:

Gigi Becali recunoaște supremația Științei: „Sunt mai puternici și mai valoroși decât noi”
