Transferul cu care s-a lăudat Universitatea Craiova l-a dezamăgit pe Gică Craioveanu!
Universitatea Craiova a suferit primul eșec din acest sezon și a pierdut postura de echipă invincibilă, cel puțin, în cupele europene. Oltenii au fost învinși de Levski Sofia, după un meci mai puțin bun făcut de elevii lui Filipe Coelho, în fața unor adversari care nu au părut tocmai de speriat. Gică Craioveanu a urmărit cu mare interes partida disputată în Bulgaria și a fost dezamăgit de mai mulți jucători din Bănie.
Heri Tavares a fost taxat dur de Gică Craioveanu, după ce extrema nu a reușit să convingă, încă, la Universitatea Craiova. Fotbalistul transferat în această vară de trupa din Bănie a început ca rezervă partida cu Levski, iar când a fost trimis în teren aproape că nu s-a văzut. Suporterii alb-albaștrilor aveau pretenții mari de la noile mutări, dar transferurile realizate în ultimele luni au par să fie tocmai ceea ce așteptau fanii echipei.
Gică Craioveanu l-a lăudat, în schimb, pe Laurențiu Popescu. Rezerva lui Răzvan Sava în campionatul intern continuă să impresioneze în poarta Universității Craiova, în ciuda zvonurilor legate de suma pe care Mihai Rotaru ar fi plătit-o pentru transferul lui Sava, de la Udinese.
Gică Craioveanu critică transferul făcut de Universitatea Craiova!
„Pe Tavares încă îl aștept. Nu știu dacă e în vacanță încă, dar n-am văzut… Spun ce simt, ce am văzut. Mi se pare un jucător în vacanță. Nu a adus nimic la niciun meci în care a participat. O sclipire, un dribling, ceva. Popescu, cel mai bun. Nu a ieșit nimic. Un joc haotic al Craiovei, neașteptat. În fotbalul modern, când lași echipa adversă în posesie, iar jucătorul care are mingea nu e sub pressing, sub presiune, tu te sinucizi.
Pentru că cei din linia a doua îți intră cu opțiuni. Asta a jucat la risc Craiova. Aici a riscat cel mai mult. Nu e posibil. Ca să ieși la ofsaid… Ei au jucat cu linia foarte sus. Ca să ieși la ofsaid trebuie să blochezi purtătorul balonului, altfel e sinucidere curată. Sunt trei meciuri deja„, a declarat Gică Craioveanu, potrivit DigiSport.
