Gică Craioveanu și-a ales favoritul din echipa Universității Craiova: „E jucătorul meu preferat”

Catalin Anghel
Gică Craioveanu crede că FCSB nu are în lot un jucător ca Darius Olaru.

Gică Craioveanu a spus clar care este jucătorul lui preferat de la Universitatea Craiova. După plecarea lui Anzor, tot un mijlocaș l-a cucerit pe „Grande”. Este vorba despre Alex Cicâldău, fotbalistul care a impresionat în partida dintre Știința și Getafe, din Conference League.

„Cicâldău, jucătorul meu preferat. Eu am spus după cele patru meciuri de la națională că el a fost printre singurii care au adus un plus. A marcat acel gol și cu Suedia, a mai avut o ocazie mare. E un jucător cu calitate, face faza ofensivă și cea defensivă. E destul de complet, e un jucător bun, foarte bun”, a spus Gică Craioveanu, la DigiSport.

Alex Cicâldău are șanse mai să mai prindă un transfer în străinătate

Alex Cicâldău este un fotbalist deja trecut prin multe. A jucat la Viitorul Constanța, unde a făcut performanță. A fost lider la Craiova, în prima lui aventură în Bănie. Mijlocașul a ajuns și în semifinala EURO U21, cu acea generație de excepție a naționalei de tineret. A prins un transfer la Galatasaray și a jucat pentru mai multe formații din străinătate. S-a întors în țară și a depășit o accidentare serioasă.

Acum, revenit la naționala mare și într-o formă foarte bună la Universitatea Craiova, Alex Cicâldău poate începe să se gândească la un nou transfer în străinătate. Are 29 de ani, dar formațiile din Olanda, Belgia sau Turcia își pot îndrepta atenția către mijlocașul campioanei.

Giovanni Becali chiar a anunțat faptul că Alex Cicâldău poate fi vândut de Universitatea Craiova. Impresarul a adus în discuție posibilități de transfer în China sau zona arabă, la scurt timp după meciul cu Getafe.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu