Trei dintre cei mai importanți jucători de la Universitatea Craiova nu fac parte din lotul pe care Gică Hagi l-a ales pentru meciul Georgia – România!
Gică Hagi își începe destul de greu mandatul pe banca primei reprezentative. Acesta s-a văzut nevoit să gestioneze o situație complicată, înainte de debutul ca selecționer al României. Amicalul cu Georgia este programat marți, 2 iunie, de la ora 20:00. Antrenorul nu a avut întreg lotul la dispoziție și a decis ca fotbaliștii care nu au prins prea multe antrenamente să rămână acasă. La Tbilisi vor face deplasarea doar 23 de jucători. Restul, vor aștepta la Mogoșoaia, cea de-a doua partidă amicală.
Pentru amicalul cu Georgia, Gică Hagi nu se va baza pe trei dintre cei mai importanți jucători de la Universitatea Craiova. Laurențiu Popescu nu a fost inclus nici în lotul lărgit. Selecționerul a preferat un jucător din play-out, precum Târnovanu. Totodată, Nicușor Bancu a părăsit cantonamentul tricolorilor, având probleme medicale. Nici Adrian Rus nu mai face deplasarea la Tbilisei. Acesta a ajuns mai târziu sub comanda „Regelui” și va fi nevoit să aștepte în țară, revenirea primei reprezentative.
Gică Hagi a renunțat la încă un jucător de la Craiova. Fotbalistul nu a prins lotul și rămâne în țară!
„Selecționerul Gheorghe Hagi a definitivat lista jucătorilor care vor face deplasarea în Georgia pentru partida de la Tbilisi. Din cauza programului atipic al acestei acțiuni, o parte din lot va rămâne în țară pentru a continua pregătirea. Programul echipei naționale din această lună a fost unul special, tricolorii prezentându-se la reunire în momente diferite, pe parcursul a 10 zile, în funcție de încheierea angajamentelor de la cluburile de proveniență.
Având în vedere ritmul diferit de pregătire și sosirea tardivă a unor jucători, selecționerul Gheorghe Hagi a decis ca nu toți fotbaliștii convocați pentru cele două meciuri din iunie să facă deplasarea la meciul de la Tbilisi. Această măsură a fost luată pentru a-i proteja pe tricolori și pentru a le asigura un proces optim de pregătire. Jucătorii care rămân la Mogoșoaia: Andrei Burcă, Adrian Rus, Mihai Popescu, Florin Tănase, Darius Olaru, Cătălin Cârjan, Vlad Dragomir, Nicolae Stanciu și Denis Drăguș”, a anunțat FRF.
Universitatea Craiova rămâne cu cei mai mulți jucători la lot!
Chiar și fără cei 3 titulari din Bănie, Universitatea Craiova rămâne cu cei mai mulți jucători la echipa națională. În lotul lui Gică Hagi, pentru meciul cu Georgia, încă sunt Vlad Screciu, Tudor Băluță, Alex Cicâldău, David Matei și Ștefan Baiaram.
