Giovanni Becali negociază transferul unui jucător de la Universitatea Craiova în Serie A: „Am informat echipa. Aștept răspuns”

Catalin Anghel
© FOTO:Ionut Stanca/SPORT PICTURES

Universitatea Craiova își vinde titularul în Serie A. Giovanni Becali e gata să facă transferul momentului pentru fotbalul românesc!

Giovanni Becali explică situația lui Ștefan Baiaram, după ce Anderlecht nu a fost dispusă să plătească suma cerută de Mihai Rotaru în schimbul jucătorului. Agentul decarului Universității Craiova spune că l-a propus pe fotbalist în Serie A și așteaptă un răspuns din partea italienilor. Suma pentru o astfel de mutare este de aproximativ 5.000.000 de euro.

Giovanni Becali negociază transferul unui jucător de la Universitatea Craiova în Serie A!

„Pe Baiaram l-am propus eu. Aştept răspunsuri. Am informat o echipă din Italia, din Serie A, că a marcat încă un gol în cupele europene. Cine poate da 5-6 milioane cât vrea Rotaru? Doar un club din Serie A. Trei milioane de euro dădea pe el Anderlecht. La 4,25 de milioane de euro mai punea un bonus şi îl vindea. Pe italieni i-am tatonat puţin cu Baiaram şi spuneau că îl urmăresc în continuare”, a dezvăluit Giovanni Becali, conform Fanatik.

Ștefan Baiaram a vorbit destul de des despre plecarea de la Universitatea Craiova, în sezonul trecut. El chiar a fost la un pas să ajungă la Istanbul Bașakșehir, în iarnă, dar Mihai Rotaru a refuzat oferta turcilor. Decarul alb-albaștrilor și-a schimbat și agentul. El lucra cu Mihăiță Pleșan, dar a ajuns să colaboreze cu Giovenni Becali, cel care l-a convins pe fotbalist că poate face pasul într-un campionat de top. Momentan, nu s-a întâmplat.

Jucătorii plecați de la Craiova în această vară:

  • Silviu Lung Jr. – plecare confirmată oficial;
  • Vasile Mogoș – despărțire anunțată oficial de club.
  • Florin Ștefan – plecare confirmată oficial, contract ajuns la final.
  • David Barbu – împrumutat la Steaua București;
  • Robert Petculescu – plecat la FC Voluntari;
  • Florin Gașpăr – împrumutat la Chindia Târgoviște;
  • João Gonçalves – plecat de la Universitatea Craiova;
  • Denis Benga – despărțire de Universitatea Craiova;
  • Darius Fălcușan – împrumut la Concordia Chiajna
  • Juraj Badelj – vândut la Aris Limassol

Mihai Rotaru a anunțat, încă de la finalul sezonului trecut, faptul că o să înlocuiască orice jucător pleacă din Bănie. Momentan, doar Florin Ștefan, Silviu Lung Jr. și João Gonçalves au fost înlocuiți. Filipe Coelho așteaptă întăriri în apărare, în timp ce o plecare a lui Ștefan Baiaram ar putea rămâne fără reacție. Oltenii deja l-au transferat pe Hari Tavares.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu