Impresarul lui David Matei știe unde trebuie să fie folosit mijlocașul Universității Craiova

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Filipe Coelho are alte planuri cu David Matei, chiar dacă Gică Hagi și impresarul fotbalistului au o altă părere!

Impresarul lui David Matei a vorbit despre situația jucătorului de la Universitatea Craiova. Rareș Pop este conștient că lucrează cu unul dintre cei mai promițători fotbaliști din fotbalul românesc. Acesta a povestit cum a ajuns să îl reprezinte pe mijlocașul alb-albaștrilor. Totodată, agentul a subliniat un aspect despre care chiar și Gică Hagi a vorbit: David Matei este mijlocaș de creație, nu extremă, așa cum consideră Filipe Coelho.

„Ce am văzut noi atunci, atât eu, cât și scouterii mei, la copii și juniori și la meciurile pe care le-a avut, apoi în Liga a 2-a, pe noi ne-a convins și l-am semnat. Încă de atunci pot să spun sincer că am avut un feeling foarte, foarte bun despre el. Adică rar mi s-a întâmplat să am un feeling. Pot să spun sincer, am avut de trei ori feeling-ul ăsta în viața mea și o dată a fost cu David. El are un psihic foarte puternic și este foarte profesionist.

Este serios. Ddică nu depășește ora zece jumătate și doarme. Mănâncă ce trebuie, calculat tot timpul. Lucrează suplimentar. Își dorește mai mult de la el la fiecare meci. Eu am spus în urmă cu ceva timp, acum trei ani de zile, că îl văd pe David Matei următorul număr 8 al naționalei”, a declarat Rareș Pop, potrivit Fanatik.

David Matei este, din nou, pe lista lui Gică Hagi

David Matei a rămas în atenția lui Gică Hagi, așa cum toată lumea se aștepta. Mijlocașul Universității Craiova a fost inclus de selecționer pe lista preliminară extinsă a naționalei, pentru primele 4 meciuri din Liga Națiunilor. Tânărul fotbalist are șanse mari să prindă minute și de această dată. Tricolorii vor disputa partide din 3 în 3 zile. Astfel, antrenorul va fi nevoit să schimbe echipa, măcar după 3 jocuri.

Reamintim faptul că Victor Pițurcă l-a comparat pe David Matei cu Pedri. Fostul selecționer are și el mare încredere în mijlocașul transferat de Universitatea Craiova de la CSA Steaua, în vara anului 2025.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu