Mirel Rădoi e așteptat înapoi în Superliga României, la una dintre echipele cu pretenții de titlu!
Gaziantep a renunțat la serviciile lui Mirel Rădoi și a anunțat în mod oficial despărțirea de antrenorul român. Turcii nu au fost mulțumiți de felul în care tehnicianul a lucrat și au hotărât să îi achite acestuia clauza de reziliere. Sunt șanse mari ca fostul selecționer să revină în Superliga României, chiar la una dintre echipele pe care le-a antrenat în sezonul trecut. Este vorba despre FCSB. Ioan Andone consideră că Gigi Becali ar putea încerca o astfel de mișcare.

Ioan Andone anunță revenirea lui Mirel Rădoi în Superliga României
„(n.r. întrebat de o eventuală revenire a lui Mirel Rădoi în SuperLigă) Păi, la FCSB! Nu de la FCSB a plecat? Mie îmi pare rău. Mirel este un antrenor bun, asta e părerea mea. Trebuie să aibă răbdare. Nu știu ce s-a întâmplat acolo (n.r. la Gaziantep), începuse bine campionatul. Turcii n-au răbdare, la fel ca în Arabia Saudită sau în Emirate. Prea puțin stă la o echipă!
El trebuie să stea 3-4 ani la o echipă, să se verifice pe el, să aibă răbdare, an de an să facă un pas înainte. Cluburile mai vând jucători, aduci tu din altă parte, să asamblezi… e mult de muncă! El a construit o echipă superbă la Craiova. Chiar îmi pare rău. Sincer, îmi pare rău! Am citit aseară că sunt probleme… Ce rău îmi pare! Chiar îmi pare rău de el!”, a spus Ioan Andone, la sport.ro.
FCSB arată diferit în acest sezon
Mirel Rădoi are ocazia să revină în fotbalul românesc, după experiența din Turcia. Mai multe echipe pot fi interesare de serviciile fostului selecționer. Totuși, dacă acesta ar alege să se întoarcă la FCSB, ar prelua o echipă cu un lot mai slab, pe hârtie, față de cel pe care l-a pregătit în sezonul trecut.
De la formația lui Gigi Becali au plecat, între timp, Darius Olaru, Florin Tănase, Daniel Bîrligea, Mamadou Thiam, Lukas Zima , Baba Alhassan, Alexandru Pantea, Daniel Graovac, David Kiki, dar și Vlad Chiricheș. Totuși, situația din clasament ar putea fi redresată, pe parcurs. Mirel Rădoi ar avea ca obiectiv câștigarea titlului, după ce FCSB a fost eliminată din cupele europene.

Clasament Superliga României, după 7 etape:
- Dinamo – 14 puncte
- Rapid – 12 puncte
- Petrolul – 12 puncte
- Universitatea Craiova – 11 puncte
- FCSB – 11 puncte
- Corvinul – 10 puncte
- Farul – 10 puncte
- Oțelul – 10 puncte
- Sepsi – 10 puncte
- FC Argeș – 10 puncte
- CFR Cluj – 9 puncte
- U Cluj – 9 puncte
- FC Botoșani – 7 puncte
- UTA Arad – 6 puncte
- FC Voluntari – 5 puncte
- Miercurea Ciuc – 1 punct
