Mirel Rădoi și fotbalistul de la Craiova au purtat o discuție serioasă, după ce iubita jucătorului l-a căutat pe antrenorul alb-albaștrilor!
Ștefan Bană este unul dintre cei mai talentați tineri din fotbalul românesc. A traversat o perioadă delicată, în ultimul sezon, dar este foarte aproape de o revenire importantă. Împrumutul lui la Oțelul Galați s-a încheiat și e gata să joace, din nou, pentru Universitatea Craiova. Campionatul este aproape de final, iar fotbalistul a povestit cu a ajuns să plece din Bănie.
Mirel Rădoi a decis să renunțe la serviciile lui Ștefan Bană. Antrenorul s-a supărat, inițial, după ce iubita fotbalistului i-a trimis un mesaj prin care îl întreba de ce nu îl folosește pe Bană. Tânăra era îngrijorată pentru situația iubitului ei. Își dorea să îl vadă pe acesta pe teren, fericit, în formă. Credea că îl ajută. Ulterior, și-a dat seama că nu orice tehnician apreciază astfel de gesturi și ar fi șters mesajul. Toate aceste detalii au fost povestite chiar de Ștefan Bană.
După acel episod, Mirel Rădoi l-a chemat pe Ștefan Bană la o discuție. Tehnicianul l-a întrebat pe jucător cu o chemă pe iubita lui și a realizat că era vorba despre aceeași fată care i-a dat mesaj. Antrenorul a încercat să reacționeze calm, dar nu l-a mai privit la fel pe fotbalist.

Mesaje între iubita unui fotbalist de la Craiova și Mirel Rădoi!
„Sezonul trecut, am avut un meci la Botoşani şi pe mine nu m-a băgat să joc în meciul ăla. Prietena mea s-a enervat şi i-a dat un mesaj antrenorului: «De ce nu-l băgaţi pe Bană, că e mai bun ca Barbu?». Ea şi-a dat seama că a greşit, a şters mesajul, dar Mirel Rădoi îl văzuse deja. A doua zi m-a chemat, m-a intrebat cum o cheamă pe prietena mea. I-am zis că Adelina.
Mi-a reproşat că i-a dat mesaj, că ce, îl învaţă ea fotbal pe el. I-am spus că nu o pusesem eu, că îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, că n-o să se mai repete. Mi-a zis: «Ce faci dacă te trimit eu acum la echipa a doua?!». I-am spus că unde mă trimite acolo merg. Nu m-a trimis, m-a băgat două meciuri, dar foarte puţin, probabil ca să-mi arate că nu are nimic cu mine. După care, 8 partide nu m-a mai folosit deloc”, a spus Ştefan Bană, pentru GSP.
