UPDATE: Jurica Prsir a fost transferat de Wisla Plock. Clubul din Polonia a anunțat oficial faptul că mijlocașul care se afla și pe lista Universității Craiova a semnat un contract valabil pe 3 ani: „Noul fotbalist al lui Wisla Plock va fi mijlocașul croat Jurica Prsir, care a semnat un contract pe 3 ani cu noi, valabil în perioada 1 septembrie 2026 – 31 mai 2029. Jurica, bine ai venit la bord și mult succes!”, a transmis clubul Wisla Plock.

Știrea inițială: Universitatea Craiova e gata să transfere un străin cotat la suma de 1.500.000 de euro, iar Mihai Rotaru i-a dat chiar și numele!
Mihai Rotaru e conștient de faptul că va fi foarte greu ca Universitatea Craiova să ajungă în grupele Ligii Campionilor. Cu toate acestea, patronul clubului din Bănie spune că e bine ca fiecare suporter să viseze și să își dorească mai mult și mai mult. Finanțatorul alb-albaștrilor și-ar dori să își vadă echipa măcar într-un play-off al Ligii Campionilor, poziție care le-ar asigura craiovenilor cel puțin prezența în grupele Europa League.
Pentru ca obiectivele clubului să fie îndeplinite și în sezonul viitor, Mihai Rotaru e gata să facă și transferuri. El chiar a dezvăluit în premieră numele unui jucător pe care Mario Felgueiras îl are deja pe listă. Este vorba despre Jurica Prsir. Acesta nu este tocmai prima variantă pentru olteni, dar oficialii clubului îl urmăresc cu mare atenție, iar negocierile pot începe oricând, dacă primele soluții nu se materializează în mutări.

Mihai Rotaru a anunțat numele unui jucător aflat pe lista de transferuri a Universității Craiova!
„Obiectivul nostru e să ne facem treaba cât mai bine. Ne dorim, minim, o grupă europeană. De aici, mai departe, putem să visăm. Nu este interzis visatul. Dacă vorbim de Liga Campionilor, știm foarte bine că probabilitatea nu o facem noi. Europa League e tangibilă. Suntem pe un cal frumos. Contează mult să știm să îl călărim. Între grupe Europa League și primăvară Conference League, aș alege play-off de Liga Campionilor. Suntem în negocieri să acoperim anumite posturi. Suntem aproape. Mai avem câteva poziții pe care vrem să le acoperim imediat.
Mai avem câteva poziții pe care vrem să le acoperim în timp. Vreau să investim. Suntem pregătiți. Nu mă ocup eu de recrutare. Se ocupă Mario Felgueiras cu Ovidiu Costeșin și cu antrenorul Filipe Coelho. Au o listă. Avem o echipă din umbră. Procedura noastră de selecție este complicată. Avem mai multe filtre, mai multe criterii. Pot să vă dau niște nume pe care le-am primit de la colegii mei. Să spunem opțiunea 2 și 3. Vă dau un exemplu: Jurica Prsir”, a anunțat Mihai Rotaru, în cadrul podcastului La Mijloc.
Cine e Jurica Prsir și de ce poate ajunge ușor la Universitatea Craiova!
Jurica Prsir este un mijlocaș croat, în vârstă de 26 de ani, cotat de Transfermarkt la suma de 1.500.000 de euro. El joacă, în prezent, la HNK Gorica. Contractul acestuia expiră la finalul verii, iar Universitatea Craiova l-ar putea transfera liber, fără să plătească ceva în schimbul lui. Este un fotbalist polivalent, care știe să joace atât la închidere, cât și ca număr 10, fiind destul de asemănător cu Anzor.
Juraj Badelj ar putea să pună o vorbă bună pentru Universitatea Craiova. Fundașul croat este apreciat în Bănie și conaționalul său ar putea să fie convins de apărătorul alb-albaștrilor să accepte o ofertă din partea lui Mihai Rotaru. Jurica Prsir a mai jucat la NK Zagreb Yth, Din. Zagreb U19 și Hajduk Split. El are 16 selecții și un gol marcat la naționala U21 a Croației.
Mihai Rotaru e gata să plătească sume importante pentru transferuri!
Mihai Rotaru e gata să plătească sume importante pentru transferuri, dar așteaptă și noi acționari lângă el. Patronul alb-albaștrilor spune că 5% din acțiunile clubului costă 500.000 de euro, iar fiecare nou finanțator trebuie să contribuie cu o anumită sumă, anual, pentru a putea să rămână implicat în fenomenul fotbalistic din Bănie.
„Să facem calculul la 5%. Prețul ar fi de 500.000 de euro. Valoarea capitalului social este de 10.000.000 de euro. Deci nu pot să vând sub valoarea contabilă. Sigur că peste această sumă pot să vând. Scopul meu nu este să câștig bani din asta, ci să fac un acționar puternic. Atunci, 500.000 de euro este prețul. Este capitalul social. Este valoarea nominală a acțiunilor. 1% este 100.000 de euro. Doar că aveți obligația, ulterior, să investiți 250.000 de euro, în fiecare an”, a mai spus Mihai Rotaru, pentru sursa citată anterior.
