Universitatea Craiova a cucerit eventul, iar Mihai Rotaru a demonstrat că anul 2013 nu a fost doar un moft al unui om de afaceri care credea că știe fotbal!
Mihai Rotaru a intrat în fotbal în anul 2013. La acea vreme, presiunea pe echipa acestuia era imensă. Suporterii din Craiova erau împărțiți, iar Adrian Mititelu venea tare, din spate, spunând că el va avea o formație și mai bună. Anii au trecut, iar CS Universitatea Craiova a devenit tot mai puternică, în timp ce patronul ei a învățat din greșeli și a progresat alături de alb-albaștri, de la sezon la sezon.
După ce a reușit eventul , Mihai Rotaru e gata să facă o investiție importantă pentru club. Momentan, așteaptă să facă rost de banii necesari: aproximativ 3 milioane de euro. Acesta își dorește să mute echipa mare într-o nouă bază sportivă și să le ofere tinerilor din academie posibilitatea să se pregătească și ei în condiții mult mai bune.
Mihai Rotaru poate muta echipa!
„Vrem să facem și o bază nouă într-adevăr. Fie pentru echipa mare, și mutăm echipa mare și lăsăm centrul de copii și juniori aici, fie pentru centrul de copii și juniori. Ne dorim să facem asta. Dar în momentul ăsta facem încă o construcție în cadrul bazei noastre, unde să avem o sală de forță mult mai mare, unde să avem zonă de recuperare mult mai bună.
Deci încercăm să investim în zona asta de recuperare, de nutriție. Vrem și o bază nouă, dar pentru asta ne trebuie bani și în momentul ăsta n-avem. Ne trebuie undeva la 3 sau chiar 3,5 milioane de euro. Azi nu avem banii aceștia”, a spus Mihai Rotaru, conform Fanatik.
Universitatea Craiova a cucerit eventul în sezonul 2025/2026
Universitatea Craiova a cucerit eventul în sezonul 2025/2026. Oltenii au câștigat Cupa României, la loviturile de departajare, în fața celor de la U Cluj. Apoi, în fața aceleiași echipe, în aceeași săptămână, alb-albaștrii s-au impus cu scorul de 5-0, pe stadionul „Ion Oblemenco” și au fost încoronați campioni ai României.
O astfel de performanță în face pe Mihai Rotaru să prindă și mai multă încredere. Acesta e pregătit să facă investiții tot mai mari în gruparea alb-albastră, unde are mai mulți colegi în zona administrativă. Finanțatorii clubului par să se înțeleagă foarte bine, iar deciziile luate în ultimul sezon au demonstrat că la vârful echipei există oameni capabili și dornici să facă performanță.
