Prima reacție a lui Mirel Rădoi, după ce s-a înțeles cu Gigi Becali. Fostul antrenor al Universității Craiova preia FCSB!
Mirel Rădoi a fost să discute cu Gigi Becali. Astfel, ceea ce părea o mutare puțin realistă și foarte dificil de realizat s-a concretizat într-o mișcare extrem de bună pentru formația din Capitală. Fostul antrenor al Universității Craiova s-a lăsat convins de patronul roș-albaștrilor și o să o pregătească pe campioana României, cel puțin până în vară, urmând apoi să negocieze, din nou.
Mirel Rădoi confirmă instalarea la FCSB!
După ce a discutat toate detaliile cu Gigi Becali, Mirel Rădoi a ieșit de la întâlnire și a dat scurte declarații. El nu a vrut să pară arogant, vorbind din mașină, și le-a cerut jurnaliștilor să aștepte până marți, când va avea loc și o conferință de presă în care se vor explica toate lucrurile stabilite.
„Mai civilizat, ca să nu pară că sunt arogant, din mașină o să vă vorbească nașul și mâine (nr. marți) ne vedem și puteți să mă întrebați orice. Totul este în regulă. La mine, cuvântul este ca și cum aș fi semnat. Zi bună, la revedere!”, a fost prima reacție a lui Mirel Rădoi, după ce s-a înțeles cu Gigi Becali.
Nu multă lume se aștepta la o astfel de mutare
Puțini erau cei care credeau că Mirel Rădoi putea să ajungă la FCSB. Gigi Becali a fost foarte serios atunci când și-a declarat interesul, dar nu mulți au crezut că antrenorul va accepta o nouă colaborare, ținând cont de declarațiile din trecut, dar și de faptul că, în acest sezon, a părut foarte atașat de Universitatea Craiova.
- Alexandru Mitriță a spus cu ce scor trebuia să se termine meciul Craiova – Dinamo: „Nu vreau să fiu arogant”
- Verdict dur pentru Istvan Kovacs, după Sepsi – Craiova: „Nu merită să arbitreze în Liga 1”
- FOTO! Simona Țăranu, despre Zlatan Ibrahimovic: „Fotbaliștii aroganți nu-mi plac”
- Revenire importantă la Universitatea Craiova
