Olguța Vasilescu pregătește țarcuri cu căprioare și ponei pentru Crăciun
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, anunță pregătiri speciale pentru craioveni în preajma sărbătorilor de iarnă, dacă vremea va permite continuarea lucrărilor. Eco Urbis amenajează în Parcul Romanescu mai multe zone dedicate unor experiențe noi pentru vizitatori. Cel mai mare dintre țarcuri, întins pe câteva hectare, va găzdui zeci de căprioare care se vor plimba liber.
În zona căprioarelor ar putea fi aduse și câteva exemplare de alpaca
Vizitatorii vor putea intra printre ele, se vor putea apropia și le vor putea hrăni cu biscuiți speciali, realizați din semințe și plante, disponibili la intrare. Accesul cu alte alimente sau băuturi va fi interzis, pentru siguranța animalelor. Un al doilea țarc, inaccesibil vizitatorilor dar ușor vizibil din exterior, va fi dedicat căprioarelor gestante și puilor foarte mici, pentru a asigura un mediu cât mai sigur pentru acestea. În plus, în zona hipodromului va fi amenajat un spațiu pentru ponei, unde copiii se vor putea plimba.
Primarul a anunțat și planuri viitoare. În zona căprioarelor ar putea fi aduse și câteva exemplare de alpaca, animale blânde folosite în terapia copiilor cu autism. Amenajările sunt gândite să imite mediul natural, cu movile, copaci tineri și iarbă înaltă. Vor fi trasate alei de piatră, iar împrejmuirea se va face conform avizului Ministerului Culturii pentru Parcul Romanescu. Zona va fi supravegheată video și iluminată cu stâlpi solari, care vor oferi o lumină difuză pentru a nu deranja animalele pe timpul nopții.
