Mirel Rădoi nu a explicat demisia de la Universitatea Craiova, dar Pavel Badea a venit cu lămuriri!
Demisia lui Mirel Rădoi a fost explicată, până acum, doar de Mihai Rotaru și Sorin Cârțu. Antrenorul nu a vrut să comenteze plecarea din Bănie. Pavel Badea vine și el cu unele detalii. Pe lângă faptul că șeful Clubului Sportiv Universitatea confirmă problemele afective pe care fostul tehnician al craiovenilor le-a avut, acesta spune că era necesară o schimbare, iar jucătorii nu puteau fi înlocuiți atât de repede.
Pavel Badea, dezvăluiri despre plecare lui Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova
„Este un început bun pentru noul staff tehnic. Jucătorii au reacționat bine la ceea ce a cerut noul antrenor. Cred că a adus liniștea și echilibrul pe care, din nefericire, Mirel nu le mai avea în ultima vreme. Mirel a avut o perioadă grea, în care s-a implicat foarte mult din punct de vedere afectiv. Acest lucru l-a adus într-o situație care nu mai putea fi gestionată. Renunțarea lui a fost și bună, dar și rea. Blocajele la o echipă se rezolvă făcând anumite schimbări, iar cele mai ușoare sunt cele de antrenor.
Este mai greu să schimbi jucătorii. Să schimbi o persoană este mai simplu, însă nu a fost intenția noastră să-l schimbăm pe Rădoi. Eram mulțumiți de munca pe care o făcea Mirel Rădoi, însă presiunea și-a pus amprenta asupra lui. Nu sunt mulți antrenori care pot spune că au plecat că așa au vrut ei, însă Mirel este unul dintre ei”, a spus Pavel Badea, la Fanatik.
Filipe Coelho pare că se descurcă!
Filipe Coelho pare că se descurcă foarte bine la Universitatea Craiova cu lotul lăsat în urmă de Mirel Rădoi. Noul antrenor al formației din Bănie are deja două victorii și un egal, pe banca alb-albaștrilor. Tehnicianul portughez a obținut un succes uriaș, în cupele europene, contra celor de la Mainz. El s-a încurcat în competiția internă, contra formației U Cluj, dar poate redresa situația, în următoarea perioadă.
- Părerea lui Pavel Badea despre Filipe Coelho. Verdict dur din start pentru portughez!
- Detalii despre plecare lui Neagoe de la Craiova. Ce antrenor îi poate lua locul!
- Adrian Mititelu îl face praf pe Gigi Becali: „Și-a bătut joc de jucători”
- Reacția lui Filipe Coelho înainte debut îl pune pe Rădoi într-o lumină mai puțin bună: „Ne-am luat informaţiile de peste tot”
- E oficial! Universitatea Craiova are un nou antrenor!
