Știința continuă să scrie istorie în fotbalul românesc, iar Peluza Nord Craiova nu i-a uitat pe cei ce s-au stins din viață!
Peluza Nord Craiova a condus-o pe Știința către event. A fost un sezon plin de emoții. Oltenii au început cu un joc spectaculos, care i-a entuziasmat pe fani. Formația din Bănie s-a calificat în grupele Conference League și parcă anunța o ediție de campionat senzațională cu acea reușită. Așa și a fost. Universitatea Craiova a continuat parcursul foarte bun și a ieșit din grupele Cupei României, apoi a încheiat sezonul regular pe primul loc.
A urmat play-off-ul și fazele superioare ale Cupei. S-a jucat umăr la umăr cu U Cluj, aproape până în ultima clipă. Trupa din Bănie a câștigat finala Cupei, apoi s-a impus în campionat, pe stadionul „Ion Oblemenco”, tot în fața ardelenilor.
Peluza Nord Craiova, mesaj pe gardul cimitirului!
La trei zile distanță de la câștigarea eventului, Peluza Nord Craiova a ținut să reamintească faptul că Știința înseamnă mai mult decât o trăire de moment. Universitatea Craiova înseamnă istorie, o istorie pe care mulți au trăit-o și au simțit-o. Au trecut 35 de ani de la ultima astfel de performanță, iar galeria alb-albaștrilor întins un mesaj emoționant pe gardul cimitirului.
„STIINTA CAMPIOANA! e un sentiment pe care orice generație si orice pui de craiovean si de oltean ar fi trebuit sa-l trăiască… Iar azi, suferințele de decenii se vindeca, încet-încet. Poveștile cu care cei mai tineri dintre noi au crescut sunt azi trăite si de ei. Visul a devenit realitate, sacrificiile noastre n-au fost in van… !”, a scris Peluza Nord Craiova, pe Facebook.
