Pierdere imensă pentru Universitatea Craiova: „Sunt șomer de lux. Nu am mai vorbit cu Mihai Rotaru”

Catalin Anghel
Mihai Rotaru lămurește situația din vestiarul Universității Craiova!

Mihai Rotaru a luat o decizie la care puțini se așteptau, în condițiile în care Universitatea Craiova are anumite nevoie!

Universitatea Craiova a pierdut un om care a ajutat clubul să facă peste 10 milioane de euro. Este vorba despre Silviu Bogdan, cel care a dezvăluit faptul că s-a despărțit de trupa din Bănie în urmă cu o lună, iar de atunci nu a mai avut nici măcar o discuție cu Mihai Rotaru. Totuși, fostul colaborator al omului de afaceri care stă la cârma campioanei spune că îi va purta mereu un respect deosebit lui Rotaru.

Pierdere imensă pentru Universitatea Craiova!

„De o lună de zile sunt șomer de lux, nu s-a schimbat nimic. N-am avut nicio interacțiune cu Mihai Rotaru de o lună de zile. Pe domnul Rotaru, indiferent că acum nu vorbesc cu el, are tot respectul meu, atât el, cât și clubul. Cred că și din partea dânsului e respect, dar acesta să fie și din punct de vedere al afacerii.

Dacă e să facem un remember observăm că ultimii jucători vânduți din Academia Universității Craiova sunt jucătorii crescuți la școala mea de fotbal. E vorba de Andrei Vlad, de Screciu, nu mai vorbim de Mihăilă și așteptăm transferul lui Baiaram. Sunt jucători pe care s-au încasat sume bune, dar, repet, e un business care trebuie respectat, iar banii se fac împreună“, a spus Silviu Bogdan, conform Fanatik.

Universitatea Craiova are nevoie de tineri talentați

Universitatea Craiova are nevoie de tineri talentați, dar Mihai Rotaru tot nu l-a oprit în club pe Silviu Bogdan. Patronul trupei din Bănie a preferat să mizeze pe o strategie bazată pe antrenori străini, în Academia. În ultimii ani, Știința nu a mai produs jucători tineri de mare talent, care să se apropie de ceea ce au reprezentat sau reprezintă pentru club Valentin Mihăilă, Ștefan Baiaram sau Vlad Screciu.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu