Mihai Rotaru a vorbit cu emoție despre dispariția lui Nae Ungureanu, unul dintre oamenii uriași ai Craiovei Maxima. Patronul Universității Craiova l-a descris pe fostul fundaș stânga drept un caracter rar și a spus că moartea lui lasă încă un scaun gol în loja „maximilor”.
Într-un moment de doliu, astfel de cuvinte nu trebuie judecate la rece, cu rigla în mână. Când moare un om ca Nae Ungureanu, fotbalul devine, pentru câteva zile, mai puțin despre statistici și mai mult despre recunoștință.
Ca încărcătură a momentului, dar și ca tendință vizibilă, nu de azi, de a arăta publicului cât de atașat este de valorile Craiovei Maxima, emoția pare să-i fi extras din memorie lui Mihai Rotaru numele unor fundași mai importanți, totuși, decât Nae Ungureanu.
Declarația lui Rotaru a avut o formulare care merită nuanțată. El a spus că Nae Ungureanu a fost „cel mai bun fundaș stânga din istoria fotbalului românesc” și poate chiar „cel mai bun fundaș” pe care l-a avut România.
Prima parte poate fi apărată fără mari probleme. A doua intră deja într-o discuție mai largă, pentru că Universitatea Craiova însăși a dat fotbalului românesc fundași uriași.
Nae Ungureanu, o legendă care nu are nevoie de exagerări
Nae Ungureanu nu trebuie împins artificial mai sus decât a fost pentru a fi respectat. A fost deja enorm.
A fost fundașul stânga al Craiovei Maxima, un fotbalist cu personalitate, agresivitate bună, inteligență de joc și un caracter despre care foștii colegi au vorbit mereu cu respect. A câștigat titluri cu Universitatea Craiova, a jucat pentru echipa națională și a făcut parte dintr-o generație care a schimbat felul în care Bănia se raportează la fotbal.
În zona fundașilor stânga, Nae Ungureanu are locul lui la masa celor mari. Pentru mulți, poate fi chiar cel mai bun fundaș stânga din istoria României. Asta se poate spune fără să sune forțat. Dar nici să nu-l trecem la și alții pe Dan Petrescu, spre exemplu, jucător cu 300 de meciuri in Italia si Anglia si 31 de goluri in campionatele astea. Alte 12 goluri la nationala in 95 de meciuri sub tricolor.
Dar când discuția se mută la „cel mai bun fundaș român din toate timpurile”, intrăm într-o cameră în care Craiova mai are câteva nume grele.
Craiova l-a dat pe Gică Popescu, căpitan la Barcelona și la națională
Primul nume care apare inevitabil este Gică Popescu.
Format în fotbalul oltenesc și lansat de Universitatea Craiova spre fotbalul mare, Popescu a ajuns căpitan la FC Barcelona, într-o echipă cu nume uriașe. A fost lider al naționalei României, a jucat la Mondiale și Europene, a câștigat Cupa Cupelor cu Barcelona și Cupa UEFA cu Galatasaray.
Nu vorbim doar despre un fundaș bun. Vorbim despre unul dintre cei mai importanți fotbaliști români ai ultimelor decenii, un jucător care a avut autoritate la cel mai înalt nivel european.
De aceea, când spui „cel mai bun fundaș român”, Gică Popescu nu poate lipsi din discuție.
Costică Ștefănescu, „Ministrul Apărării”
Apoi vine Costică Ștefănescu, căpitanul Craiovei Maxima și al echipei naționale.
Ștefănescu a fost mai mult decât un fundaș central. A fost liderul unei generații. A purtat banderola într-o perioadă în care Universitatea Craiova devenea una dintre marile povești ale fotbalului românesc și a rămas în memoria suporterilor drept „Ministrul Apărării”.
Pentru Craiova, Ștefănescu nu este doar un nume dintr-o listă. Este unul dintre stâlpii identității alb-albastre. Un fotbalist care a legat apărarea, vestiarul și spiritul unei echipe.
Iar dacă vorbim despre fundași români, el trebuie pus lângă Nae Ungureanu, nu în spatele lui printr-o simplă frază de moment.
Și Chivu intră în conversație
Cristi Chivu este un alt nume care nu poate fi ignorat. A trecut prin Universitatea Craiova înainte de plecarea spre Ajax și a devenit apoi unul dintre cei mai respectați fundași români ai generației sale.
Ajax, Roma, Inter, echipa națională, trofee europene, banderolă, experiență în fotbalul mare. Chivu aparține unei alte generații decât Nae Ungureanu și Costică Ștefănescu, dar tocmai de aceea comparația arată cât de bogată este istoria fotbalului românesc în zona fundașilor.
Nae a fost uriaș. Dar nu a fost singurul uriaș.
Emoția lui Rotaru este de înțeles
Ar fi nedrept să transformăm declarația lui Mihai Rotaru într-un cap de acuzare. Patronul Universității Craiova a vorbit într-un moment de tristețe, după moartea unei legende. A spus ce simțea atunci, iar mesajul lui a fost, în primul rând, unul de respect.
Când spui despre un om plecat dintre noi că a fost „cel mai bun”, nu faci neapărat o ierarhie rece. Uneori, este felul prin care durerea încearcă să pună în cuvinte iubirea și admirația.
În acest sens, Rotaru are dreptate: Nae Ungureanu merita toate cuvintele mari.
Dar tot Craiova ne obligă la nuanță. Pentru că această echipă a dat fotbalului românesc nu doar un mare fundaș stânga, ci o întreagă linie de apărători legendari.
Craiova nu trebuie să aleagă între legendele ei
Poate că adevărul cel mai frumos este altul: Universitatea Craiova nu trebuie să aleagă între Nae Ungureanu, Gică Popescu, Costică Ștefănescu sau Cristi Chivu.
Nu trebuie să-l ridici pe unul pentru a-i micșora pe ceilalți. Nu trebuie să transformi doliul într-un clasament. Nu trebuie să scoți calculatorul exact în ziua în care o familie, un oraș și o generație își iau rămas-bun de la un om.
Nae Ungureanu a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai mari fundași stânga din istoria fotbalului românesc. Poate, pentru mulți, chiar cel mai mare pe postul lui. A fost un caracter, un om respectat și o parte din sufletul Craiovei Maxima.
Dar când vorbim despre cel mai bun fundaș român din toate timpurile, istoria Craiovei ridică imediat mâna și spune: stați puțin, i-am avut și pe Gică Popescu, și pe Costică Ștefănescu, și pe Chivu.
Iar asta nu îl micșorează pe Nae. Dimpotrivă. Îl așază acolo unde îi este locul: într-o galerie rară, printre oamenii care au făcut din Craiova una dintre marile școli de fundași ale fotbalului românesc.
Nae Ungureanu îl face praf pe Mihai Rotaru: „Nu are autoritate”
Nicolae Tilihoi, fost mare jucător al Craiovei, s-a stins din viață
