Mihai Rotaru a ajuns în fața celei mai grele decizii din acest început de sezon. Nu mai este vorba doar despre un fundaș central, despre un atacant, despre un mijlocaș sau despre încă o mutare făcută pe final de mercato. Este vorba despre direcția sportivă a Universității Craiova.
După ratarea calificării în Europa League, după eliminarea cu Levski Sofia din Champions League, după 1-5 cu Dinamo și după eșecul de acasă cu FC Argeș, întrebarea nu mai poate fi ocolită: problema Craiovei este doar în lot sau și pe bancă?
Altfel spus, dacă transferurile de jucători din vară nu au schimbat nivelul echipei, poate primul transfer eficient pe care Rotaru trebuie să-l facă acum este chiar la nivelul antrenorului.
Sau, spus fără menajamente:e momentul sa faca primul transfer eficient dupa cele ratate in vara: un antrenor mai curajos strategic poate mult mai stapan pe vestiar decat Coelho si care sa nu traiasca din gloria unor trofee imposibil de neimpartit cu Mirel Radoi
Rotaru nu mai poate privi criza ca pe un accident
Craiova nu a avut doar o seară proastă la Erevan. A avut un traseu european care s-a rupt prea devreme, în raport cu obiectivele anunțate și cu adversarii întâlniți.
Levski Sofia a scos Universitatea Craiova din preliminariile Champions League. Apoi, bulgarii au fost loviți dur de AEK Atena. Ararat-Armenia a trimis Craiova în Conference League, deși oltenii aveau lot mai scump, buget mai mare și pretenții europene mai mari.
Sigur, fotbalul nu se joacă pe Transfermarkt. Dar nici nu poți să pierzi două obiective continentale și să spui că totul este doar ghinion.
Iar aici presiunea nu cade doar pe Filipe Coelho. Cade și pe Mihai Rotaru, omul care a girat proiectul, care a susținut antrenorul, care a făcut campania de transferuri și care acum trebuie să decidă dacă merge mai departe pe aceeași linie.
Rotaru nu a adus Real Madrid pe „Oblemenco”. A adus Egnatia
Aici este partea cea mai dureroasă. Craiova nu a ratat doar o calificare. A ratat o vitrină europeană uriașă.
Pe traseul care putea duce mai sus, AEK Atena a ajuns să primească Real Madrid acasă și să meargă la Manchester City. În Europa League, echipele care au stat pe drumul Craiovei au primit adversari precum AC Milan, Salzburg sau Marseille. Lista meciurilor pe care Craiova le-a ratat în Europa arată cât de scump au costat eliminările cu Levski și Ararat.
Pe scurt: Real Madrid putea fi visul. AC Milan putea fi realitatea din Europa League. Craiova a rămas cu Egnatia, Inter Club d’Escaldes și Kairat în Conference League.
Nu este o rușine să joci în Conference League. Dar este o problemă când ai avut cel mai bun culoar posibil și nu ai știut să-l transformi într-o treaptă mai sus.
Iar Mihai Rotaru trebuie să-și asume această diferență. Pentru că nu tribuna a făcut transferurile. Nu tribuna a pregătit vara. Nu tribuna a ales strategia. Tribuna a cumpărat abonamente și a așteptat ca pe „Oblemenco” să vină fotbal mare.
Deocamdată, în loc de Real Madrid sau AC Milan, Craiova trebuie să explice de ce a fost scoasă de Ararat-Armenia.
Transferurile verii nu au adus certitudini
Universitatea Craiova a mutat în vară. Au venit Răzvan Sava, Heriberto Tavares, Ronaldo Webster, Alexandru Maxim și Simon Elisor. Mai târziu au apărut și alte soluții în lot, dar startul sezonului a arătat o problemă simplă: prea puține certitudini pentru o echipă care avea nevoie să crească imediat.
Sava a intrat într-o rotație cu Laurențiu Popescu, nu într-o ierarhie clară. Tavares, Webster și Elisor nu au devenit rapid piese de bază în momentele decisive. Maxim este o investiție de viitor. Iar Craiova, în loc să arate ca o echipă întărită pentru Europa, a părut adesea o echipă care caută formule din mers.
Asta nu înseamnă că jucătorii trebuie judecați definitiv după câteva săptămâni. Ar fi nedrept. Dar pentru un club care a intrat în sezon din postua de campioană, problema nu este doar dacă transferurile sunt bune pe termen lung. Problema este că ele nu au rezolvat urgent ce trebuia rezolvat urgent.
Europa nu a așteptat adaptarea lor. Nici Levski, nici Ararat nu au avut răbdare cu proiectul Craiovei.
Iar aici comparația cu sezonul trecut doare. Atunci, echipa avea o fundație deja pusă de Mirel Rădoi. Acum, vara aceasta a fost asumată de Coelho, de conducere și de strategia clubului. Nu mai poți pune totul în dreptul moștenirii bune. Acum trebuie judecată construcția prezentă.
Mitriță a plecat, Anzor poate pleca și el. Cine mai ridică tribuna?
Problema nu este doar cine a venit. Problema este și cine a plecat sau cine este aproape să plece.
Alexandru Mitriță a fost vândut, iar Craiova încă pare să caute omul care să decidă meciurile blocate. Nu întâmplător, după ce Mitriță a făcut show în China, cu hat-trick și pasă decisivă, întrebarea a apărut imediat printre suporteri: cu el pe teren, Craiova trecea de Levski sau de Ararat?
Poate da. Poate nu. Dar întrebarea există tocmai pentru că echipa actuală duce lipsă de acel jucător care ridică stadionul și schimbă ritmul unei partide dintr-o singură fază.
Iar acum, Anzor Mekvabishvili este și el aproape de plecare. Georgianul a devenit, în foarte scurt timp, unul dintre idolii tribunelor, un jucător iubit pentru intensitate, agresivitate și felul în care trăiește meciurile.
Dacă îl vinzi și pe Anzor, după ce l-ai pierdut pe Mitriță, întrebarea devine și mai apăsătoare: ce le mai dai oamenilor în schimb?
Pentru că tribuna nu plătește abonament doar pentru bilanț contabil. Plătește pentru identitate, emoție, curaj și jucători în care să creadă.
Primul transfer eficient poate fi pe bancă
Fraza de mai sus e dură, dar descrie exact nervul momentului.
Filipe Coelho are trofee. A câștigat titlul, Cupa și Supercupa. Nu poate veni nimeni să spună că portughezul nu are merite. Dar nici nu poți discuta despre acele trofee ca și cum ele ar fi exclusiv opera lui.
Sezonul trecut, Coelho a preluat o echipă deja construită, deja formată, deja trecută prin munca lui Mirel Rădoi. A avut meritul de a gestiona finalul și de a duce echipa până la capăt. Dar gloria acelui sezon este greu de separat complet de fundația pusă înaintea lui.
Acum, în schimb, vorbim despre primul sezon în care pregătirea de vară, alegerile, mecanismele și direcția poartă mai clar semnătura lui Coelho. Iar rezultatele nu îl ajută.
Craiova are nevoie de curaj, nu de frică mascată în echilibru
Cea mai mare problemă nu este că Universitatea Craiova a pierdut cu Ararat-Armenia. Problema este cum a arătat în momentele în care trebuia să decidă.
În returul de la Erevan, Craiova a intrat prudent, cu trei fundași centrali și cu multă grijă pentru echilibru, deși adversarul era de atacat. Nu vorbim despre un monstru european. Vorbim despre o echipă bine organizată, dar net inferioară ca nume și potențial financiar.
Când ai nevoie să câștigi, nu poți juca la nesfârșit cu frâna trasă. Nu poți transforma prudența în strategie permanentă. Nu poți cere Europei să te aștepte până găsești momentul perfect.
Uneori, un antrenor trebuie să aibă curajul să forțeze. Să riște. Să pună presiune pe adversar. Să arate că echipa lui este mai mare, nu doar să o spună în conferințe.
La Erevan, Craiova nu a arătat așa.
Tribuna a plătit. Tribuna are dreptul să întrebe
Rotaru e dator miilor de abonati care chiar daca nu-i cer demisia cu batiste portughezului, il contesta tot mai tare in grupurile lor de socio.
Universitatea Craiova nu este un club care joacă în gol. Are zeci de mii de oameni în spate, are stadion, are presiune, are așteptare, are suporteri care au cumpărat abonamente și au crezut în promisiunea unui sezon mare.
Acești oameni nu sunt decor. Nu sunt doar public de poză la meciurile europene. Ei sunt parte din proiect. Iar când proiectul ratează Champions League, ratează Europa League și începe campionatul cu umilințe precum 1-5 cu Dinamo, oamenii au dreptul să întrebe.
Poate nu se flutură încă batiste albe. Poate nu există un cor organizat pentru demisia lui Coelho. Dar în grupurile de suporteri, nemulțumirea se simte. Și nu mai este doar supărare de moment. Este îndoială.
Îndoiala că antrenorul are curajul necesar. Îndoiala că vestiarul este controlat. Îndoiala că vara a fost pregătită bine. Îndoiala că trofeele trecute pot garanta un prezent sănătos.
Rapid poate deveni ultimul avertisment
Meciul cu Rapid vine într-un moment perfect pentru un verdict de etapă. Nu pentru o decizie luată la nervi, ci pentru o radiografie clară.
Dacă Universitatea Craiova reacționează în Giulești, Coelho câștigă timp. Nu scapă de întrebări, dar poate începe să mute discuția spre reconstrucție.
Dacă pierde, mai ales dacă pierde fără curaj, presiunea se mută definitiv pe Rotaru.
Pentru că patronul trebuie să decidă dacă mai cumpără timp pentru un antrenor care trăiește încă din capitalul trofeelor trecute sau dacă face prima mutare cu adevărat eficientă a sezonului: schimbarea celui care conduce echipa de pe bancă.
Rotaru trebuie să aleagă între răbdare și luciditate
Răbdarea este bună când vezi progres. Când echipa crește, când jocul are logică, când înfrângerile par accidente, când transferurile încep să se așeze, când vestiarul transmite forță.
Dar răbdarea devine periculoasă când este folosită ca scuză pentru stagnare.
Universitatea Craiova a pierdut prea mult prea repede. A ratat Champions League. A ratat Europa League. A pierdut meciuri grele în campionat. A dat senzația că, în momentele mari, se strânge, nu se eliberează.
Mihai Rotaru nu mai poate privi situația ca pe o simplă criză de formă. Dacă vara transferurilor nu a reparat problemele, poate primul transfer eficient trebuie făcut acolo unde se decide jocul: pe bancă.
Nu ca pedeapsă. Nu ca isterie. Ci ca decizie de club mare.
Craiova a cerut de la suporteri încredere, abonamente, răbdare și prezență. Suporterii au răspuns. Acum e rândul clubului să răspundă. Iar primul care trebuie să răspundă este Mihai Rotaru.
Pentru că, până la urmă, acesta este fondul discuției: dacă vinzi spectacol, dacă vinzi vis european, dacă vinzi ideea unei campioane care crește, atunci trebuie să livrezi mai mult decât explicații după Ararat și promisiuni înainte de Rapid.
Rotaru nu mai este doar patronul care a adus trofee. Este și omul care trebuie să explice de ce Craiova a avut culoar spre fotbal mare și a ajuns să se mulțumească din nou cu varianta de avarie.
