Mihai Rotaru își lasă suporterii de rând în zona neutră, în timp ce U Cluj a emis un comunicat clar când vine vorba de vânzarea biletelor la finala Cupei!
Clubul U Cluj a anunțat faptul că va pune în vânzare biletele pe care ardelenii le-au primit pentru finala Cupei. Prioritate vor avea abonații, apoi, orice fan își va putea achiziționa un bilet, dacă vor mai rămâne, începând de duminică. Universitatea Craiova nu a vrut să procedeze astfel. Mihai Rotaru a dat biletele direct către Peluza Nord, iar ultrașii vor alege pe cine primesc în galerie, pentru deplasarea de la Sibiu.
Totodată, clubul din Bănie și galeria alb-albaștrilor i-au îndemnat pe suporterii de rând să își cumpere bilete în zona neutră. Ar putea fi o mișcare riscantă, pentru că și U Cluj a avut același îndemn. Fanii celor două echipe ar putea să ajungă într-un conflict, dacă situația scapă de sub control în timpul meciului, în zona neutră.
Se riscă un scandal imens în zona neutră, la meciul Craiova – U Cluj. Clujenii își trimit suporterii peste olteni
„Biletele alocate echipei noastre pentru finala Cupei României de la Sibiu sunt extrem de puține, iar cererea este foarte mare. Ne dorim ca toți cei care ați fost alături de noi în drumul spre finală să ne puteți încuraja din tribunele „Municipalului” din Sibiu.
Biletele alocate suporterilor noștri de Federația Română de fotbal nu acoperă nici măcar cererile din partea abonaților, dar mai ai o șansă să vezi meciul din stadion. FRF scoate la vânzare, joi la prânz, aproape 2.000 de bilete în sectoarele “neutre” ale stadionului. Pentru că împreună suntem mai puternici, îi îndemnăm pe suporterii noștri să își achiziționeze bilete și în zona neutră a stadionului”, este comunicatul clubului U Cluj.
