Sorana Cîrstea, start excelent la Brisbane! Ce urmează

Claudia Grosu

Sorana Cîrstea defilează la Brisbane și avansează în turul secund al turneului WTA 500

Sorana Cîrstea a început în forță sezonul și turneul WTA500 de la Brisbane, reușind o victorie categorică în primul tur. Românca, aflată pe locul 43 WTA, a trecut fără emoții de Anastasia Pavlyuchenkova (locul 47 WTA), scor 6-3, 6-1, într-un meci care a durat doar 61 de minute. Deși adversara nu a fost una oarecare, Pavlyuchenkova a ajuns până pe locul 11 mondial în carieră. Sorana a controlat partida aproape de la un capăt la altul, conform GSP.

Sorana Cîrstea
Foto: Instagram

A fost la înălțime, reușind nu mai puțin de nouă ași într-o oră de joc

Cele două se cunoșteau bine, acesta fiind al optulea duel direct, iar românca a obținut a doua victorie consecutivă în fața rusoaicei, după cea de la Australian Open 2022. Cîrstea s-a mișcat excelent pe teren și a făcut diferența la capitolul break-uri: unul în primul set și nu mai puțin de trei în setul secund. La serviciu, Sorana a fost la înălțime, reușind nu mai puțin de nouă ași într-o oră de joc. O statistică ce spune multe despre forma arătată la debutul turneului WTA 500 Brisbane.

În turul doi (șaisprezecimi), Sorana va avea o misiune mult mai complicată. O va întâlni pe Jelena Ostapenko, jucătoare care a intrat direct în rundele superioare. Cele două s-au mai întâlnit de șase ori până acum, bilanțul fiind favorabil letonei, dar românca a câștigat cel mai recent duel, semn că meciul se anunță deschis oricărui rezultat.

Pe tabloul principal de la Brisbane s-au aflat și alte două jucătoare din România. Gabriela Ruse a fost eliminată după un meci disputat cu Sofia Kenin, scor 4-6, 6-4, 3-6. În schimb, Jaqueline Cristian, cea mai bine clasată româncă în acest moment (locul 39 WTA), urmează să joace cu Marie Bouzkova. Alături de Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse sunt singurele jucătoare din România aflate în TOP 100 WTA

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu