Universitatea Craiova îl pierde pe Ștefan Baiaram. Decarul alb-albaștrilor abia așteaptă ca transferul să fie realizat!
Ștefan Baiaram a rupt contractul cu Mihăiță Pleșan și își cere plecarea de la Universitatea Craiova. Agentul a adus în Bănie mai multe oferte pentru decarul echipei, dar au fost refuzate de șefii clubului. Între timp, chiar și Giovenni Becali s-a interesat de situația jucătorului și a lăsat de înțeles că ar putea colabora cu oltenii, dar și cu jucătorul, pentru o mutare în Italia, în mare parte.
Mihăiță Pleșan nu este tocmai mulțumit ca un fotbalist să fie reprezentat de mai mulți agenți. Astfel, colaborarea dintre el și Ștefan Baiaram a fost ruptă. La finalul meciului cu CFR Cluj, după ce a marcat, Ștefan Baiaram a reamintit faptul că vrea să plece de la Universitatea Craiova.
Ștefan Baiaram a rupt contractul și își cere plecarea de la Universitatea Craiova
„Nu știu. În momentul ăsta el nu mai e cu mine. Nu am mai continuat. Au fost alte opinii și am zis ca fiecare să își vadă de treaba lui. Fiecare își alege. Mie nu îmi place să lucrez cu oameni care sunt în mai multe părți. Doi ani de zile am lucrat, am colaborat, am fost alături de el și am adus oferte pentru el.
Am adus două oferte pentru el. Nu s-a materializat niciuna, deși pe foarte mulți bani. În jurul a 4.000.000 de euro. (n.r. – Ștefan are o clauză cu Craiova?) Nu. Nu știu. Sau nu avea, când lucram eu cu el”, a declarat Mihăiță Pleșan, conform Fanatik.
Presiune pe șefii Universității Craiova
Ștefan Baiaram declară, aproape după fiecare meci, faptul că vrea să plece de la Universitatea Craiova, în vară. El lasă impresia că le reamintește constant șefilor clubului faptul că i-au promis un transfer. S-a întâmplat destul de rar ca un fotbalist important să discute atât de des despre plecare și să pară nerăbdător să-și părăsească formația.
