Filipe Coelho l-a făcut pe Ștefan Baiaram rezervă de lux la Universitatea Craiova, în timp ce decarul așteaptă să plece!
Ștefan Baiaram nu mai are evoluțiile cu care impresiona în debutul sezonului. După ce nu s-a înțeles în totalitate cu Mirel Rădoi, părea că problemele lui aveau să se rezolve după instalarea lui Filipe Coelho. A revenit în echipa de start a alb-albaștrilor, o perioadă, apoi a trecut, din nou, pe bancă sau în tribună. Fotbalistul a lăsat impresia că este mai mult cu gândul la plecare.
Nicolae Negrilă îl sfătuiește pe decarul Universității Craiova să fie mai concentrat la joc, să lase capul jos și să înțeleagă cu Filipe Coelho este șeful în vestiar. Mai mult decât atât, gloria Craiovei Maxima explică și că niciun jucător nu s-a născut titular și că e mult de muncă până la un astfel de statut.
Ștefan Baiaram, pus la punct de o glorie a Universității Craiova!
„Ce părere am de Baiaram? Eu îl văd ca pe unul dintre cei mai promițători fotbaliști din campionatul României, dar acum trebuie să bage capul în pământ și să înțeleagă că nimeni nu s-a născut direct titular. Dacă vrea să se transfere în străinătate, atunci trebuie să strângă din dinți, să accepte decizia antrenorului, iar la antrenamente trebuie să muncească și mai mult. Dacă înțelege, bine, dacă nu, atunci e doar problema lui. Antrenorul Filipe Coelho e suveran în vestiar, iar deciziile lui trebuie respectate.
Ce, credeți că eu am fost din prima titular la Universitatea și la națională? Mamă, ce concurență am avut și la Craiova, dar și la națională. Însă, am băgat capul în pământ, mă ofticam când nu jucam titular, dar am muncit ca să îmi câștig locul în echipă. Baiaram trebuie să muncească și mai mult, deoarece, în primul rând, echipa națională are nevoie de el. Eu am încredere că el”, a spus Nicolae Negrilă, conform ProSport.
Decarul Universității Craiova așteaptă să plece în vară!
Ștefan Baiaram așteaptă să plece de la Universitatea Craiova, în vară. Decarul trupei din Bănie a spus în mai multe rânduri că i s-a promis un transfer, la final de sezon. În ultimele etape, fotbalistul a fost mai mult rezervă sau nu a făcut parte din lotul alb-albaștrilor. La echipa națională a României nu a reușit încă să se impună, iar reușitele lui în campionatul intern sunt tot mai rare. Astfel, șansele să ajungă pe radarul unui club mare din străinătate au devenit tot mai mici.
