Decarul cu 32 de meciuri la națională, gata să impresioneze cu Universitatea Craiova. Mario Felgueiras și Filipe Coelho îi vor urmări pe teren pe Aleksey Isayev și Rahman Dashdamirov!
Universitatea Craiova și-a programat deja cele 3 amicale ale verii. Alb-albaștrii vor avea primul meci de pregătire în data de 21 iunie. Partida va fi una de adaptare, după o scurtă perioadă de vacanță în care elevii lui Filipe Ceolho s-au relaxat. Oltenii vor da piept cu o formație din Liga a 5-a din Austria. Va fi un duel în care craiovenii vor putea să își găsească un ritm de joc și să vadă la ce nivel de pregătire se află, pentru început.
Apoi, trupa din Bănie va avea două alte meciuri amicale, mult mai tari, în care Filipe Coelho va putea să facă o evaluare mult mai clară a situației echipei. Rezultatele din amicale nu sunt neapărat un punct de reper pentru un club cum este Universitatea Craiova. Oltenii sunt mai mult interesați de situația fizică a lotului și de felul în care fotbaliștii răspund la cerințele staff-ului tehnic, atunci când vine vorba de fiecare strategie stabilită.

Cine e FK Sabah – prima adversară serioasă a Universității Craiova, în amicalele din vara anului 2026!
- 24 iunie: Universitatea Craiova – FK Sabah
- 29 iunie: Universitatea Craiova – Polissya Zhytomyr
Primul amical mai serios pe care îl are Universitatea Craiova programat este cu cei de la FK Sabah. Adversarii alb-albaștrilor sunt chiar campionii din Azerbaidjan. Astfel, elevii lui Filipe Coelho își vor măsura forțele cu o altă echipă de Liga Campionilor, cotată de Transfermarkt la o sumă totală de 15.400.000 de euro. Cel mai valoros jucător din lotul celor de la FK Sabah este Tymoteusz Puchacz. Fundașul stânga în vârstă de 27 de ani este evaluat de site-ul de specialitate la suma de 1.500.000 de euro.
FK Sabah a câștigat detașat campionatul în Azerbaidjan, reușind să se claseze pe primul loc, la final de sezon, cu o distanță de 8 puncte față de Qarabag, o echipă cunoscută și cu rezultate destul de bune la nivel european, în ultimii ani.
Universitatea Craiova, cu ochii pe Aleksey Isayev și Rahman Dashdamirov!
În această perioadă, Universitatea Craiova se orientează să facă minim încă două transferuri. Mihai Rotaru vrea să competeze lotul lui Filipe Coelho cu doi jucători noi, până la finalul cantonamentului. Șefii clubului din Bănie caută un decar și un fundaș central, pentru ca pozițiile lăsate libere de Vasile Mogoș și Lyes Houri să fie acoperite. Astfel, Filipe Coelho și Mario Felgueiras pot fi cu ochii pe Aleksey Isayev și Rahman Dashdamirov.
Aleksey Isayev este una dintre vedetele celor de la FK Sabah. Decarul formației din Azerbaidjan are 30 de ani și este cotat de Transfermarkt la suma de 800.000 de euro. El are 32 de selecții la echipa națională a țării sale și poate evolua pe mai multe poziții la mijlocul terenului. Totodată, Rahman Dashdamirov este unul dintre fundașii centrali de bază de la FK Sabah. Este cotat de site-ul de specialitate la suma de 500.000 de euro, are 26 de ani și 9 prezențe la lotul național al reprezentativei din Azerbaidjan.
Mihai Rotaru preferă jucătorii cu experiență internațională, cu prezențe la echipele lor naționale, dar și cu un moral bun, cu trofee în CV. Astfel, Aleksey Isayev și Rahman Dashdamirov pot ajunge fără probleme pe radarul Universității Craiova, dacă vor avea evoluții impresionante în amicalul din data de 24 iunie.
