Dorit de FCSB în această vară, Sami Lahssaini poate fi o variantă și pentru Universitatea Craiova, dacă Mihai Rotaru vrea să îl supere și mai tare pe Gigi Becali!
Rivalitatea dintre FCSB și Universitatea Craiova a crescut și mai mult în sezonul trecut. Oltenii au cucerit eventul, în timp ce bucureștenii nu au reușit să se califice nici măcar în play-off. Rezultatele formației din Capitală l-au supărat foarte tare pe Gigi Becali, iar acest nu vrea să mai vadă o astfel de situație la formația pe care o patronează. Omul de afaceri din București vrea să facă investiții serioase în această vară, pentru a se lupta de la egal la egal cu Mihai Rotaru, în ediția viitoare a Superligii României.
Universitatea Craiova poate să îl transfere pe Sami Lahssaini, jucătorul dorit de FCSB!
Sami Lahssaini este unul dintre jucătorii aflați pe lista de transferuri a celor de la FCSB. Totuși, Mihai Stoica spune că negocierile s-au oprit, momentan, pentru că fosta campioană a României a găsit un alt fotbalist interesant. Astfel, Universitatea Craiova ar putea intra pe fir și să încerce să îl aducă pe mijlocașul belgiano-marocan. Cotat la suma de 700.000 de euro, conform Transfermarkt, jucătorul în vârstă de 27 de ani evoluează în Belgia, la La Louviere. El a mai jucat la formații precum RFC Seraing și FC Metz.
„Am văzut că a apărut în presă şi este adevărat că noi am avut o corespondenţă cu La Louviere şi am intenţionat să-l transferăm pe Sami Lahssaini, jucător belgiano-marocan, dar la un moment dat negocierile s-au blocat şi ne-am retras, pentru că s-a ivit o altă pistă şi credem noi că e drumul mai bun spre pista asta. Rămâne de văzut dacă se va materializa, dar cred eu că, atâta timp cât suntem aproape înţeleşi, nu ştiu ce s-ar mai putea întâmpla.„, a declarat MM Stoica, la Prima Sport.
Transferuri FCSB – vara 2026
Antrenor: Marius Baciu – continuă
Veniri:
- Ronny Labonne – de la Caen
Reveniri după împrumut:
- Ricardo Pădurariu – de la Corvinul
- Laurențiu Vlăsceanu – de la Unirea Slobozia
- Dennis Politic – de la Hermannstadt
Plecări:
- Darius Olaru – la Union Saint-Gilloise
- Alexandru Maxim – la Universitatea Craiova
- Lukas Zima – la Petrolul
- Ionuț Cercel – împrumutat la Farul
- Baba Alhassan – reziliere
- David Kiki – reziliere
- Mamadou Thiam – reziliere
- Daniel Graovac – reziliere
- Vlad Chiricheș – reziliere
- Alexandru Pantea – la Levandiakos (Grecia)
Transferuri Universitatea Craiova – vara 2026
Antrenor: Filipe Coelho – continuă
Veniri:
- Alexandru Maxim – de la FCSB, ultima dată împrumutat la FC Voluntari
- Răzvan Sava – de la Udinese
- Ronaldo Webster – de la Shkëndija
- Simon Elisor – de la Famalicao
- Heri Tavares – de la Maccabi Netanya
Reveniri după împrumut:
- Ștefan Bană – de la Oțelul Galați
- Florin Gașpăr – de la CSM Reșița
Plecări:
- Silviu Lung jr. – final de contract
- Florin Ștefan – final de contract
- Vasile Mogoș – final de contract
- João Gonçalves – final de contract
