Universitatea Craiova transferă un nou fundaș stânga. Nicușor Bancu ratează și echipa națională!

Catalin Anghel
© FOTO:Remus Badea/SPORT PICTURES

Nicușor Bancu își pierde șansa cu Gică Hagi selecționer, iar Universitatea Craiova poate începe negocierile cu noul fundaș stânga!

Federația Română de Fotbal a făcut un anunț îngrijorător pentru echipa națională, dar și pentru Universitatea Craiova. Căpitanul alb-albaștrilor a părăsit cantonamentul primei reprezentative. Nicușor Bancu a acuzat o pubalgie și nu va evolua sub comanda lui Gică Hagi. Este vorba despre o afecțiune care nu dispare peste noapte. Cel mai probabil, aceasta a apărut la finalul unui sezon extrem de solicitant pentru fundașul stânga al trupei din Bănie.

Cum pubalgia poate să dispară sau să reapară în orice moment, Universitatea Craiova se vede nevoită să ia în considerare transferul unui nou fundaș stânga. Filipe Coelho îl mai are la dispoziție pe Florin Ștefan, dar portughezul ar risca să se bazeze doar pe acesta, chiar și pentru debutul sezonului. Totodată, Mihai Rotaru a anunțat că are deja pe listă câte 4 soluții, la nevoie, pentru înlocuirea oricărui jucător.

Andrei Rațiu va fi și el indisponibil. Astfel, Gică Hagi va avea ocazia să încerce variante noi în flancurile defensivei. Totuși, absențele celor doi vor fi destul de importante, pentru că erau principalele soluții în apărarea tricolorilor.

Universitatea Craiova transferă un nou fundaș stânga. Nicușor Bancu ratează și echipa națională!

„Încă doi tricolori au devenit indisponibili pentru meciurile din luna iunie! Căpitanul Universității Craiova, Nicușor Bancu, a fost nevoit să părăsească cantonamentul primei reprezentative. La capătul unui sezon extrem de solicitant, fundașul stânga a acuzat o pubalgie. Deși în ultimele zile a încercat să se antreneze la capacitate maximă, durerile au persistat, împiedicându-l să continue pregătirea alături de tricolori. Nici Andrei Rațiu nu va putea fi utilizat în cele două teste din iunie. Fundașul a acuzat probleme musculare imediat după finala Conference League în care a fost implicat.

Rațiu a efectuat astăzi un control amănunțit în Spania, iar rezultatele investigațiilor au confirmat că recuperarea sa nu îi va permite să evolueze în perioada următoare. În urma analizelor și a consultărilor, staff-ul medical al echipei naționale a decis că ambii fotbaliști sunt indisponibili pentru acțiunea din această lună. Le urăm multă sănătate celor doi internaționali și îi așteptăm înapoi la Echipa Națională în toamnă!”, a transmis FRF.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu