Cum poate rata Universitatea Craiova titlul, după cea mai importantă săptămână a fotbalului craiovean din ultimele decenii!
Raul Rusescu este de părere că Universitatea Craiova o să rateze titlul în acest sezon. Oltenii au dominat campionatul, în mare parte, iar acum au un avantaj de 3 puncte în clasament. Cu toate acestea, fostul internațional nu îi vede atât de puternici pe alb-albaștrii și crede că elevii lui Filipe Coelho vor scoate doar 4 puncte în meciurile rămase de disputat.
U Cluj este favorita lui Raul Rusescu, în lupta pentru titlu. Echipa pregătită de Cristiano Bergodi este calificată și ea în finala Cupei, acolo unde va da tot peste Universitatea Craiova.
Verdict dur pentru Universitatea Craiova!
„Craiova se duce la CFR, apoi la Sibiu, pentru finala Cupei cu U Cluj, și vine la ea U Cluj, în campionat. Din 2013 încoace, e cea mai importantă săptămână din istoria clubului. Pentru oraș, e cea mai importantă din 1991 încoace (n.r. – ultimul an în care titlul ajungea la Craiova). Din păcate pentru ei, Craiova cred că va obține 6 puncte în 4 meciuri: egal cu Dinamo, egal cu CFR Cluj, egal cu U Cluj, victorie cu Rapid.
U Cluj cred că va câștiga cu FC Argeș și cu Rapid. Va face egal cu Craiova și va sărbători titlul cu Dinamo, acasă. CFR cred că va mai obține 8 puncte. O văd pe U Cluj campioană. A jucat foarte bine în deplasare. A câștigat în Giulești când încă nu începuse haosul la Rapid. Vor juca acasă cu FC Argeș și cu Rapid și vor merge în deplasare la Craiova. Mizez pe un parcurs foarte bun al lor. Eu așa văd lucrurile acum”, a declarat Raul Rusescu, la GSP Live.
Clasament Superliga României/ play-off:
Universitatea Craiova – 42 puncte
U Cluj – 39 puncte
CFR Cluj – 37 puncte
Dinamo – 34 puncte
Rapid – 32 puncte
FC Argeș – 30 puncte
