Universitatea Craiova a reușit în 2026 ceea ce generații întregi de suporteri olteni au așteptat timp de 35 de ani: eventul. Cupa României și titlul de campioană au ajuns din nou în Bănie, într-un sezon care intră direct în istoria clubului.
Dincolo de emoția momentului, de bucuria suporterilor și de meritele jucătorilor și ale staffului tehnic, performanța Universității Craiova trebuie citită și ca rezultatul unui proiect de club. Iar în centrul acestui proiect se află Mihai Rotaru.
Patronul Universității Craiova nu a inventat roata. Dar a făcut ceva rar în fotbalul românesc: a avut răbdare să construiască. A copiat principii sănătoase din fotbalul occidental, în special din zona Premier League, și le-a adaptat la realitatea din România. Suporterul în centru, stabilitate financiară, venituri diversificate, investiții constante, presiune pentru performanță și respect pentru identitatea clubului.
Suporterul, primul pilon al proiectului
Încă de la revenirea în fotbal, în 2013, Universitatea Craiova și-a definit foarte clar misiunea. Pe site-ul oficial al clubului apare o frază care explică perfect fundamentul proiectului: „Universitatea Craiova are drept principal obiectiv reînvierea spiritului alb-albastru! Redarea demnității și mândriei suporterilor olteni!”
Această idee nu a fost doar un slogan. În timp, ea a devenit baza reconstrucției. Craiova a înțeles că un club mare nu trăiește doar prin rezultate, ci prin comunitatea care îl susține. Suporterii au fost puși în centrul atenției, iar stadionul „Ion Oblemenco” a redevenit unul dintre cele mai importante puncte de forță ale fotbalului românesc.
În același timp, clubul a tratat corect și partea economică a relației cu fanii. Ticketingul, abonamentele, produsele oficiale și imaginea clubului au devenit surse importante de venit. Exact ca în modelele occidentale, suporterul a fost privit nu doar ca spectator, ci ca parte esențială din identitatea și economia clubului.
Răbdarea lui Mihai Rotaru, calitatea rară din fotbalul românesc
În România, patronii vor rezultate imediate. Vor titlul într-un sezon, schimbă antrenori după câteva etape și modifică strategia de la o lună la alta. Mihai Rotaru a fost, din acest punct de vedere, o excepție.
A așteptat 13 ani până când Universitatea Craiova a ajuns la titlu. Au existat greșeli, momente ratate, schimbări de antrenori, dezamăgiri europene și sezoane în care echipa a fost aproape, dar nu suficient de aproape. Totuși, direcția generală nu a fost abandonată.
Aceasta este poate cea mai importantă lecție a eventului din 2026: performanța nu a venit dintr-o sclipire de moment, ci din acumulare. Craiova a construit an după an, cu bune și rele, până când proiectul a ajuns la maturitate.
Stabilitate financiară din toate direcțiile posibile
Unul dintre marile merite ale lui Mihai Rotaru este că a asigurat stabilitate financiară. Într-un fotbal românesc în care multe cluburi depind de un singur finanțator, de banii publici sau de vânzarea urgentă a unui jucător, Universitatea Craiova a încercat să își construiască venituri din mai multe direcții.
Clubul a încasat bani din drepturi TV, sponsorizări, bilete, participări europene, transferuri și merchandising. Această diversificare a fost esențială. Craiova nu a stat într-o singură sursă de finanțare, ci a încercat să funcționeze ca un club modern.
Iar transferurile au reprezentat o componentă importantă. De-a lungul anilor, Universitatea Craiova a vândut jucători pe sume importante: Bogdan Vătăjelu la Sparta Praga, Andrei Ivan la FC Krasnodar, Alexandru Băluță la Slavia Praga, Vladimir Screciu la Genk, Alexandru Mitriță la New York City și Valentin Mihăilă la Parma.
Mai ales transferurile lui Mitriță și Mihăilă au arătat că Universitatea Craiova poate produce, crește sau valorifica jucători la nivel internațional. Acesta este un semn de sănătate pentru orice club care vrea să conteze pe termen lung.
Craiova nu doar a vândut, ci a și reinvestit
Diferența majoră față de multe cluburi din Superliga este că Universitatea Craiova nu s-a limitat la a încasa bani. Clubul a reinvestit. Într-un campionat în care multe echipe preferă jucătorii liberi de contract și speră să dea lovitura cu buget minim, Craiova a plătit sume reale pentru achiziții.
Vara lui 2025 este un exemplu foarte bun. Înaintea sezonului în care a reușit eventul, Universitatea Craiova a vândut jucători importanți și a încasat milioane de euro, dar a și investit masiv în lot. Au venit fotbaliști precum Darius Fălcușan, Assad Al-Hamlawy, Luca Băsceanu, Oleksandr Romanchuk, Mihnea Rădulescu, Nikola Stevanovic, David Maftei, Alexandru Crețu, Samuel Teles și Tudor Băluță.
Această politică arată o idee clară: banii nu au fost scoși pur și simplu din club, ci au fost folosiți pentru a menține nivelul sportiv. Așa se construiește continuitatea. Așa se construiește o echipă care nu vrea doar un sezon bun, ci un ciclu de performanță.
Performanța a fost urmărită constant
Eventul Universității Craiova nu a venit de nicăieri. Echipa a fost ani la rând în zona de sus a clasamentului, prezentă constant în play-off și implicată în lupta pentru cupele europene. A câștigat trofee, a ratat altele, dar a rămas aproape de vârf.
Acesta este un detaliu important. Craiova nu a fost o surpriză apărută peste noapte. A fost un club care a stat mereu în preajma performanței până când, în 2026, a reușit să transforme promisiunea în realitate.
Titlul câștigat după 35 de ani și Cupa României cucerită în același sezon sunt rezultatul unei presiuni pozitive acumulate în timp. Iar meritul lui Mihai Rotaru este că a menținut clubul suficient de stabil încât această presiune să nu distrugă proiectul, ci să îl împingă înainte.
Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului
Desigur, eventul aparține jucătorilor, antrenorilor, staffului, suporterilor și orașului. Fără ei, niciun proiect managerial nu ar fi avut viață. Dar, în același timp, trebuie spus limpede: Mihai Rotaru este principalul artizan al acestei construcții.
A oferit stabilitate financiară, a organizat clubul, a pus performanța sportivă în față și a înțeles că Universitatea Craiova nu poate fi tratată ca un club oarecare. În Bănie, fotbalul are dimensiune socială, emoțională și istorică.
Rotaru a avut profesionism și răbdare. Două calități rare într-un fotbal românesc grăbit, nervos și adesea improvizat. Nu a găsit o scurtătură spre succes. Tocmai de aceea succesul are greutate.
Universitatea Craiova a câștigat eventul nu pentru că Mihai Rotaru a inventat o formulă magică, ci pentru că a aplicat principii normale într-un mediu care de multe ori refuză normalitatea: respect pentru suporteri, bani gestionați inteligent, investiții, răbdare și obiectiv sportiv clar.
După 13 ani de la revenirea în fotbal și după 35 de ani de așteptare pentru un nou titlu, Craiova nu a câștigat doar două trofee. A câștigat confirmarea unui model. Iar eventul din 2026 poate fi numit, fără exagerare, victoria răbdării profesioniste.
De ce managementul lui Rotaru a ridicat Craiova, iar cel al lui Mititelu a prăbușit-o
