Universitatea Craiova are o structură rar întâlnită în fotbalul românesc: în evidența Registrului Comerțului citată de presă în iulie figurau 14 acționari, iar Mihai Rotaru afirmă că mai deține aproximativ 25% din acțiuni. Omul care a condus proiectul timp de 13 ani rămâne figura centrală și președintele Consiliului de Administrație, dar nu mai este proprietarul majoritar. De aici apare o întrebare mai importantă decât numele celor care au cumpărat procente: poate fi construit în România un club mare care să nu se prăbușească atunci când finanțatorul principal se retrage?
Răspunsul nu poate fi dat încă. Universitatea tocmai a câștigat eventul și și-a asigurat participarea într-o fază principală a cupelor europene. Modelul funcționează în perioada în care Rotaru conduce Consiliul de Administrație, atrage investitori și păstrează grupul unit. Testul adevărat va veni însă în ziua în care el nu va mai dori sau nu va mai putea să ocupe acest rol.
Craiova și-a lărgit cercul investitorilor
În iulie, informațiile din Registrul Comerțului consultate de Gazeta Sporturilor indicau 14 acționari la societatea care administrează echipa: cinci persoane fizice și nouă persoane juridice. Mihai Rotaru, Florin Enceanu, Ovidiu Costeșin, Bogdan Năstase și Adrian Racoviță erau cele cinci persoane fizice nominalizate.
Între timp, Mihai Bobonete a intrat în acționariat. Dacă participația sa a fost cumpărată fără ieșirea altui investitor, cercul a ajuns la 15 acționari. Numărul exact se poate modifica odată cu tranzacțiile, dar ideea importantă rămâne aceeași: Universitatea nu mai este societatea construită în jurul unui singur proprietar.
Rotaru a declarat că mai are aproximativ 25%, iar ceilalți acționari cumulează 75%. El a mai spus că 10-15% dintre acțiuni sunt încă disponibile pentru investitori. Asta îl poate face principalul acționar individual, dar nu acționar majoritar.
Intrarea lui Mihai Bobonete în acționariat nu l-a făcut pe Rotaru să piardă majoritatea. Rotaru anunțase încă din 2024 că nu mai controla individual peste jumătate dintre acțiuni. Bobonete este, mai degrabă, încă un investitor atras într-o structură pe care clubul o lărgește treptat.
De ce poate fi mai stabil un club cu mai mulți investitori
Avantajul imediat este împărțirea poverii. În modelul clasic al fotbalului românesc, un singur om acoperă deficitul, garantează contractele și decide cât poate cheltui echipa. Când afacerile lui merg bine, clubul visează la titlu. Când finanțatorul obosește, pierde bani sau intră în conflict cu autoritățile și suporterii, întreaga construcție se clatină.
Universitatea încearcă să distribuie riscul. Mai mulți acționari pot aduce capital, relații de afaceri și competențe diferite. Niciunul nu trebuie să suporte singur toate pierderile, iar retragerea unuia nu ar trebui să lase automat clubul fără bani.
Această deschidere îl ajută și pe Rotaru. Atragerea partenerilor nu este doar un gest de democratizare, ci și o modalitate de a nu mai finanța singur o organizație care vrea să ajungă la un buget anual de 50 de milioane de euro. Ambiția financiară anunțată pentru următorul deceniu ar fi greu de susținut din buzunarul unei singure persoane.
Există și un avantaj de continuitate. Dacă acțiunile, conducerea și obligațiile sunt distribuite, clubul poate continua chiar dacă figura principală se retrage. Cel puțin în teorie, Universitatea poate ajunge să valoreze mai mult decât oricare dintre acționarii săi.
Fotbalul românesc a plătit scump dependența de patron
România oferă suficiente exemple despre riscul opus. George Copos a fost asociat aproape complet cu Rapidul unei epoci, iar clubul a intrat ulterior în insolvență și faliment. La Dinamo, schimbările de proprietari au împins echipa între datorii, insolvență și reconstrucție. CFR Cluj este identificată cu finanțările succesive ale lui Arpad Paszkany și Nelu Varga, FCSB cu deciziile lui Gigi Becali, iar Rapidul actual cu investiția lui Dan Șucu.
Nici Craiova nu trebuie să caute departe. Epoca lui Adrian Mititelu a arătat ce se întâmplă atunci când un singur om ajunge să fie confundat cu întregul club. Deciziile sportive, procesele, identitatea și supraviețuirea echipei au depins de aceeași persoană. Când patronul a căzut, clubul a căzut împreună cu el.
Actuala Universitatea a pornit tocmai după acel traumatism. În locul patronului care reprezintă singur clubul apare o societate cu mai mulți investitori, un Consiliu de Administrație, directori și departamente. Modelul clubului-companie construit în era Rotaru a produs deja venituri din transferuri, academie, stadion, sponsorizări și cupele europene. Noutatea actuală este că și finanțarea începe să fie împărțită între mai multe nume.
Un acționariat numeros nu garantează mai multe centre de putere
Ar fi însă prematur să declarăm Universitatea independentă de Rotaru. Numărul acționarilor nu arată singur cine controlează voturile, cine finanțează pierderile și cine poate bloca o decizie. Nouă dintre acționarii înscriși sunt persoane juridice, iar structura lor nu este explicată public. Nu cunoaștem nici distribuția exactă a tuturor procentelor.
Rotaru continuă să conducă Consiliul de Administrație și să reprezinte clubul în negocierile importante. El anunță bugete, transferuri și schimbări strategice. Chiar fără majoritatea formală, autoritatea sa poate proveni din funcție, experiență, influență și capacitatea de a ține ceilalți investitori împreună.
Mai există un risc: un acționariat numeros poate produce stabilitate, dar și conflicte. Dacă nu există reguli clare, o succesiune pregătită și o viziune comună, mai mulți proprietari pot bloca organizația în loc să o protejeze.
De aceea, adevărata măsură a modelului nu este câte nume apar în acte, ci ce instituții rămân atunci când omul central pleacă.
Testul proiectului lui Rotaru va începe după Rotaru
În acest moment, Universitatea Craiova pare să facă un pas rar în fotbalul românesc. Nu renunță la investitorii privați, dar încearcă să nu mai depindă de unul singur. Rotaru și-a redus participația, atrage parteneri și vorbește despre un buget pe care actuala structură ar trebui să-l susțină pe termen lung.
Este posibil ca el să fi găsit o formulă prin care împarte atât puterea, cât și povara. Este la fel de posibil ca, dincolo de procente, toate drumurile importante să ducă încă la președintele Consiliului de Administrație.
Universitatea nu este încă un club fără patron și nici unul condus de suporteri. Dar poate deveni primul mare club românesc construit deliberat astfel încât plecarea finanțatorului principal să nu însemne dispariția proiectului.
Eventul din 2026 a demonstrat că echipa lui Rotaru poate câștiga. Următoarea demonstrație este mai grea și va dura ani: să dovedească faptul că Universitatea Craiova poate exista, performa și crește inclusiv după Rotaru.
