Din seria „Cine a condus fotbalul nostru?” – episodul 4 din 4
În episodul anterior am analizat epoca în care patronul ajunsese mai important decât clubul. Modelul construit ulterior de Mihai Rotaru pornește tocmai de la această ruptură.
În mai 2026, Universitatea Craiova a câștigat Cupa României și campionatul, realizând eventul. Trofeele au fost obținute pe teren, dar în spatele lor se află și o schimbare profundă a modului în care este condus clubul.
Mihai Rotaru rămâne finanțatorul și omul cu ultimul cuvânt. Craiova nu a devenit o instituție complet independentă de proprietar. Dar modelul său este diferit de fotbalul patronului-împărat: clubul încearcă să producă singur o parte cât mai mare din banii pe care îi consumă.
Patronul vechi aducea bani. Clubul nou trebuie să-i producă
În vechiul model, finanțatorul venea cu bani din afara fotbalului și acoperea pierderile. Când patronul obosea, avea probleme sau își pierdea interesul, proiectul se prăbușea.
Clubul-companie caută mai multe surse de venit:
- drepturi de televiziune;
- bilete și abonamente;
- sponsorizări și marketing;
- participări europene;
- academie;
- transferuri;
- bonusuri FIFA și UEFA;
- produse și exploatarea brandului.
Universitatea Craiova a învățat să lucreze în toate aceste direcții. Unele sezoane au produs deficit, iar Rotaru a recunoscut public că a împrumutat clubul cu sume importante. Nu vorbim, așadar, despre o companie complet autonomă, ci despre o organizație care încearcă să reducă dependența de buzunarul patronului.
Jucătorul nu mai este doar fotbalist, ci și activ
Craiova a vândut de-a lungul anilor fotbaliști precum Alexandru Mitriță, Valentin Mihăilă, Alexandru Cicâldău, Andrei Ivan sau Vladimir Screciu.
Aceste transferuri nu au reprezentat doar despărțiri dureroase. Au finanțat următoarele loturi, au susținut academia și au permis clubului să rămână competitiv.
Aici apare diferența față de epoca Nețoiu. Atunci, jucătorii puteau pleca odată cu omul care îi controla. În modelul actual, vânzarea este integrată într-un circuit financiar al clubului.
Academia nu produce doar fotbaliști pentru prima echipă. Produce active care pot fi valorificate, păstrând în același timp identitatea locală.
Stadionul și publicul fac parte din economie
Noul „Ion Oblemenco” i-a oferit Craiovei un avantaj pe care multe cluburi românești nu îl au: posibilitatea de a transforma publicul numeros în venit constant.
Biletele, abonamentele, loja, publicitatea și produsele oficiale nu sunt detalii. Ele sunt elementele care transformă pasiunea suporterilor într-o bază economică.
Există și aici o nuanță: stadionul a fost construit din bani publici, iar clubul beneficiază de infrastructura orașului. Modelul nu este exclusiv privat. Este rezultatul întâlnirii dintre investiția publică, comunitatea de suporteri și organizarea privată a echipei.
Șucu și apariția patronului-antreprenor
Dan Șucu reprezintă, la Rapid, o direcție asemănătoare. El vorbește despre brand, infrastructură, organizare, academie și creșterea valorii clubului. Intrarea sa la Genoa a arătat că privește fotbalul și ca pe o industrie internațională.
Șucu și Rotaru nu sunt identici. Rapid și Universitatea au istorii, resurse și piețe diferite. Ei aparțin însă aceluiași val: patroni care încearcă să aplice fotbalului instrumentele folosite în companiile mari.
Puterea lor nu mai vine doar din capacitatea de a plăti salariile. Vine din organizarea unui sistem capabil să genereze venituri.
Rotaru nu a renunțat la control
Ar fi greșit să prezentăm Universitatea Craiova drept o multinațională perfectă. Rotaru intervine, negociază transferuri, numește conducători și ia deciziile majore. Clubul rămâne dependent de el financiar și strategic.
Au existat antrenori schimbați, campanii de transferuri nereușite și sezoane încheiate sub așteptări. Modelul modern nu elimină greșelile și nici tentația patronului de a interveni.
Diferența este că în jurul proprietarului există o structură: academie, scouting, marketing, departamente administrative, stadion, bază de suporteri și un circuit economic mai larg.
În epoca Mititelu, patronul era clubul. În epoca Rotaru, patronul încearcă să construiască un club care să valoreze mai mult decât el.
Eventul din 2026, rezultatul care schimbă verdictul
Multă vreme, modelului Rotaru i-a lipsit tocmai confirmarea supremă: titlul. Craiova vindea jucători, producea talente și participa în Europa, dar campionatul rămânea mereu promisiunea sezonului următor.
În 2026, promisiunea a fost îndeplinită. Universitatea a câștigat Cupa României, apoi a învins-o cu 5-0 pe „U” Cluj și a devenit campioană, realizând eventul. Trofeele nu demonstrează că fiecare decizie a fost corectă. Demonstrează că proiectul a rezistat suficient de mult pentru ca erorile să poată fi reparate.
Cine conduce acum fotbalul nostru?
Înainte de 1989, puterea aparținea statului și oamenilor care controlau instituțiile. În anii ’90, a trecut la rețelele dintre președinți. După 2000, patronul a devenit mai important decât clubul.
Astăzi, puterea începe să aparțină organizației: oamenilor care găsesc jucători, academiei care îi formează, departamentelor care vând bilete, sponsorilor, televiziunilor și competițiilor europene.
Patronul nu a dispărut. Și-a schimbat rolul.
Pentru Craiova, drumul a plecat de la protecția lui Ștefan Andrei, a trecut prin rețeaua lui Nețoiu și prin dominația totală a lui Mititelu și a ajuns la construcția lui Rotaru.
Fotbalul nostru nu mai este condus doar de omul care are telefonul cel mai puternic sau punga cea mai mare. Începe să fie condus de cel care poate construi sistemul cel mai bun.
