13.3 C
Craiova
joi, mai 2, 2024

Primăria Craiova a dat în judecată Tel Drum! Câți bani sunt în joc!

Tel Drum se numără printre firmele care au întârziat lucrările pe fonduri europene. Primăria Craiova vrea să recupereze în instanță prejudiciul.

 

Chiar dacă sunt bani mulți în joc, ecuația este relativ simplă. Sună cam așa: Tel Drum a câștigat o licitație de 11 milioane de euro pentru asfaltarea unor străzi din Craiova. Nu a îndeplinit la termen lucrările. Pentru a nu rambursa întreaga sumă Uniunii Europene, Primăria a contribuit de la bugetul local pentru a acoperi pagubele. Apoi a zis că ar fi cazul să recupereze banii contribuabililor craioveni în instanță.

 

Primaria Craiova riscă să piardă finanțarea integrală de la Uniunea Europeană. Motivul îl constituie întârizierile peste termenul stabilit de comisiile Uniunii a lucrărilor pe fonduri europene. Pentru a nu rata banii europene, municipalitatea craioveană a făcut un efort financiar și a acoperit de la bugetul local 2,7 milioane de euro.

 

Primaria Craiova are 2 milioane de euro de recuperat de la Tel Drum

 

Pentru a recupera banii craiovenilor, autoritățile locale au decis să acționeze în instanță firmele care au avut lucrări de executat în Bănie pe fonduri europene și nu și-au îndeplinit obligațiile. Firma Tel Drum, despre care procurorii DNA spun că a fost folosită în afacerile grupului infracțional organizat de președintele PSD, Liviu Dragnea, datorează Primăriei Craiova, implicit craiovenilor, circa 2 milioane de euro, reprezentând penalități de întârziere calculate de primărie în controversatul contract de asfaltare a străzilor Râului, Caracal și Bariera Vâlcii, potrivit Gazetei de Sud.

 

Așadar, Primăria are de recuperate 9 milioane de lei de la Tel Drum. Procesul a început la data de 2 octombrie. Un nou termen este stabilit pe 11 decembrie, în care Primaria Craiova va trebui să explice modul în care a calculat prejudiciul.

Comentam pe Facebook

Nu rata! VIDEO! Denisa Cruceru s-a stins in accidentul din Lugoj! Reacția iubitului

Voteaza cea mai frumoasa studenta din Craiova

Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

Accesează-ne și aici!

Latest Articles